Redactia.ro

Mesajul lui Nicușor Dan după ceremonia de învestitură. „Nu va fi despre trecut, va fi despre viitorul României”

Nicușor Dan și-a preluat oficial mandatul de președinte al României, în cadrul unei ceremonii solemne organizate la Palatul Parlamentului. În fața camerelor reunite ale Parlamentului, șeful statului a depus jurământul de învestitură și a susținut primul său discurs în noua calitate, adresându-se clasei politice, dar și cetățenilor care l-au susținut.

Nicușor Dan a preluat oficial, în cursul zilei de astăzi, mandatul de președinte al României, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Palatul Parlamentului. După depunerea jurământului de învestitură, acesta a susținut un discurs în fața aleșilor țării.

Mesajul lui Nicușor Dan după ceremonia de învestire

 „Vă asigur ca voi fi un președinte deschis la vocea societății și partener cu societatea. Vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni indiferent de cauza pe care ați susținut-o. Oamenii s-au exprimat acum arătând că sunt interesați de direcția în care merge România. Societatea a arătat că este vie și puternică. Vă invit să continuați să fiți implicația cu toată forța socială pe care ați dovedit-o pentru a pune presiune pe statul românesc ca să reformeze.

Vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății. Pe termen scurt, România are o problemă a deficitului. Cheltuiești prea mult pentru că își permită. Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. Este interesul național ca această coaliție să facă reformele fiscale de care România are nevoie. Este în interesul național ca România să dea mesajele de stabilitate. Cer partidelor să acționeze în interesul național. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României. În ceea ce privește economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală, să reducem și eficientizăm cheltuielile statului, să avem o strategie binedefinită de dezvoltare economică, să finanțăm un sistem coerent de irigații, să simplificăm accesul la fonduri europene, să asigurăm un cadru favorabil investitorilor. În ceea ce privește sistemul de sănătate, este nevoie de digitalizare, de o echilibrare între medicină primară și ambulatorii și spitale, de o strategie de finanțare.

În ceea ce privește educație, este nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, este nevoie ca în întregul sistem să stimulăm gândirea critică, să corelăm învățământul cu piața muncii, să prevenim abandonul școlar. Este nevoie ca parchetele să se concentreze pe marea corupție din societate, să reducem timpul de soluționare al dosarelor, să redefinim procedurile de promovare a magistraților, este nevoie să reflectăm la legea CCR.

În ceea ce privește mediul, este nevoie de o reformare de autorizare și control, de extinderea activității Gărzii de Mediu, de o reformă la Romsilva, preocupare pentru dezvoltarea urbană care afectează viitorul localităților noastre. Este nevoie de simplificarea sistemului de pensii, de dezvoltarea serviciilor sociale în comunități, de dezvoltare a unui sistem de îngrijire de lungă durată și palealitivă, de eliminare obstacolelor pentru accesul femeilor la piața muncii, de combatere a violenței domesticei. Este nevoie de consolidarea parteneriatului stragic cu SUA, participarea la NATO și la dialogul între UE și NATO, participarea activă a României la procesul de decizie în UE. Este necesară sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova”.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri