Redactia.ro

Dispariția Denisei Adas ia o turnură neașteptată. Mărturia cutremurătoare care schimbă direcția anchetei

denisa adas

Cazul dispariției româncei Denisa Maria Adas, în vârstă de 30 de ani, ia o turnură neașteptată și dramatică în Italia. Stabilită în Roma, Denisa a fost dată dispărută în data de 16 mai 2025, în localitatea Prato, situată în apropierea Florenței. Ancheta autorităților italiene a ajuns într-o etapă critică, iar un avocat din Calabria, indicat chiar de mama tinerei, este cercetat oficial pentru posibila implicare în răpirea acesteia.

Dispariția Denisei Adas ia o turnură neașteptată

Potrivit informațiilor din dosar, Denisa se deplasase la Prato pentru a încheia un contract în domeniul escortelor, închiriind o cameră într-o reședință privată. În noaptea dispariției, telefoanele sale au fost activate pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Traficul de date generat atunci ar fi semnalat o posibilă conectare cu alte două dispozitive mobile. Ultimele apeluri înregistrate de aparatele Denisei au fost efectuate în jurul orei 3:00 dimineața, din proximitatea unei autostrăzi, un detaliu considerat esențial pentru reconstituirea traseului și momentului dispariției, conform publicației Il Messaggero.

O prietenă apropiată a tinerei dispărute a mers la fața locului și a oferit detalii relevante anchetatorilor. Aceasta a descoperit că din camera închiriată lipseau două valize și telefoanele mobile ale Denisei. Cheia fusese lăsată în broasca ușii, iar în cameră au rămas doar câteva obiecte personale, printre care o pătură de care Denisa nu se despărțea niciodată și trusa ei de machiaj. Toate indiciile arată că plecarea s-a produs brusc, posibil sub presiune sau constrângere.

Mărturia prietenei care a declanșat o nouă direcție în anchetă

Aceeași prietenă a relatat autorităților o discuție tulburătoare purtată cu mama Denisei. Potrivit mărturiei, mama fetei i-ar fi spus că a fost contactată de un avocat care i-a cerut să rămână calmă, afirmând că Denisa este „în viață, dar rănită”. Același avocat i-ar fi transmis că tânăra a fost agresată și că „i-au fost scoși toți dinții”.

„Mi-a spus că aflase de la avocat că fiica ei fusese luată de un grup de români care o urmăreau deja când se afla la Roma. Nu au putut să o ia pentru că prietenii și mama ei erau acolo. Au aşteptat-o să meargă singură la Prato. Avocatul a propus și un schimb: el îi va apăra gratuit pe răpitori în schimbul eliberării Denisei.”, a spus prietena Denisei.

Avocatul ar fi reprezentat un grup de cetățeni români care, potrivit surselor din anchetă, o urmăreau pe Denisa încă din perioada în care aceasta locuia în Roma. Nu au acționat atunci, deoarece fata era însoțită permanent de familie și prieteni. Ulterior, aceștia ar fi așteptat momentul în care Denisa a rămas singură în Prato, pentru a o obliga să lucreze pentru rețeaua lor.

„Avocatul i-a spus să stea calmă pentru că fiica ei este în viață, chiar dacă este rănită. El este avocatul unui grup de români care voiau să o oblige pe Denisa să lucreze pentru ei și pentru asta ar fi bătut-o și i-ar fi scos dinții.”, a spus prietena Denisei, potrivit sursei citate.

Mai mult, avocatul ar fi formulat o propunere cutremurătoare: eliberarea Denisei în schimbul promisiunii că va acorda asistență juridică gratuită presupusului grup de răpitori. Această informație, transmisă de prietena Denisei, a fost adăugată în dosarul anchetei și a schimbat complet cursul investigației.

Relatarea prietenei a fost susținută și de indiciile găsite în locuința închiriată de tânără. Prezența unor obiecte lăsate în grabă și absența elementelor esențiale din bagaj întăresc suspiciunea că Denisa a fost constrânsă sau luată împotriva voinței sale.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: