Redactia.ro

Schimbări majore pentru medicii de familie în 2026. Cum se calculează salariul

Cinci simptome care ne trimit la medic.

Veniturile unui medic de familie sunt formate dintr-o componentă fixă, calculată în funcție de numărul de pacienți înscriși pe listă, și din sumele obținute pentru serviciile medicale efectiv prestate în cabinet. De la 1 ianuarie 2026, acest mecanism de finanțare a suferit modificări importante, stabilite printr-un ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu numărul 2.339/2.015/2025.

Potrivit noilor reguli, doar 25% din fondurile alocate asistenței medicale primare vor mai fi direcționate către plata „per capita”, adică în funcție de numărul de pacienți înscriși. Restul de 75% din buget va fi acordat pentru servicii medicale prestate efectiv: consultații, controale, proceduri simple și activități de monitorizare.

„Per capita” reprezintă o sumă de mai multe servicii – care nu pot fi fragmentate: efortul pe care medicul de familie îl face pentru a-și menține lista cu pacienți, arhivarea întregului istoric al pacientului, deținerea documentelor medicale, acțiuni administrative și relația continuă cu pacienții în absența bolii.

Cum sunt plătiți medicii de familie în 2026

În prezent, plata medicilor de familie se face prin două mecanisme distincte:

  • plata per capita – bani primiți pentru pacienții înscriși pe listă, indiferent dacă aceștia se prezintă sau nu la cabinet;

  • plata pentru serviciul medical – sume încasate pentru consultații, controale, monitorizări și alte servicii efectuate.

Plata per capita oferă medicilor un venit relativ stabil, în timp ce plata per serviciu reflectă strict activitatea desfășurată. Începând cu anul 2026, Guvernul a decis reducerea ponderii plății per capita la 25%, de la 35%, ceea ce reprezintă o scădere de aproape 30%. În paralel, plata pentru serviciile medicale crește la 75%, de la 65%, o majorare de aproximativ 29%.

Câți bani primesc medicii pentru fiecare pacient înscris

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a confirmat că, în anul 2026, medicii de familie vor primi:

  • 8,2 lei pentru fiecare pacient înscris pe listă, prin plata per capita;

  • 10,3 lei pentru fiecare serviciu medical efectuat.

Aceste valori sunt stabilite prin același ordin comun al Ministerului Sănătății și al CNAS.

„Noua distribuţie 25% – 75% a bugetului aprobat în anul 2026 cu destinaţia asistenţă medicală primară se transpune prin diminuarea valorii punctului per capita şi creşterea valorii punctului per serviciu medical, care reprezintă utilizarea eficientă a fondurilor pentru a deconta servicii medicale necesare şi efectiv prestate asiguraţilor”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței.

Modificările urmăresc orientarea finanțării către servicii medicale efective și stimularea activității din cabinetele de medicină de familie, în contextul reorganizării sistemului de sănătate pentru anul 2026.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: