Redactia.ro

Cine sunt Oase și Maria Pitică de la Power Couple România 2026

OASE

Noul sezon al emisiunii „Power Couple România – La bine și la greu” a debutat pe 5 ianuarie 2026, iar primul cuplu prezentat telespectatorilor este format din Oase și logodnica lui, Maria Pitică. Oase, cunoscut publicului ca influencer și creator de conținut, este deja obișnuit cu formatul show-urilor TV și cu provocările care cer rezistență, adaptare și curaj.

Cine sunt Oase și Maria Pitică de la Power Couple România 2026

De această dată, el intră în competiție alături de Maria, partenera lui de peste șase ani, artist vizual și, totodată, aflată pentru prima oară în postura de concurentă într-un reality show.

Pentru Oase, participarea în „Power Couple România” este o continuare firească a dorinței de a-și testa limitele:

„Am acceptat participarea pentru că îmi plac provocările. De data asta, la Power Couple, am ocazia să trec prin asta alături de Maria – ceea ce o face și mai mare, și mai nouă, și complet diferită. Mi-ar plăcea să ne distrăm din plin, să fim cât se poate de naturali și relaxați, exact așa cum suntem noi doi mereu, să râdem, să ne bucurăm de moment, să vadă lumea cât de tare ne iubim și, bineînțeles, să câștigăm”, a punctat Oase, înainte de filmări.

Maria vede această experiență ca pe un salt curajos în afara zonei de confort, dar unul pe care îl face cu încredere totală în omul de lângă ea:

„Pentru mine, Power Couple este un pas mare în afara zonei mele de confort, dar îl fac alături de omul care mă face să râd în fiecare zi, așa că am acceptat această provocare cu mult curaj și entuziasm. Îmi doresc să adunăm multe amintiri frumoase, să trecem prin experiența asta cu multe râsete și încredere, așa cum trecem și prin viață împreună, în fiecare zi”.

Cei doi promit autenticitate, bună dispoziție și multă energie, fiind pregătiți să arate cât de puternică este legătura lor atunci când sunt puși la încercare „la bine și la greu”.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: