Premierul Ilie Bolojan a anunțat, la începutul acestui an, că Guvernul pregătește o reformă amplă a sistemului de pensii, care ar urma să intre în vigoare din 2026. Una dintre măsurile aflate pe masa Executivului este creșterea vârstei de pensionare, aplicată unitar, în toate domeniile de activitate, inclusiv în sectoare unde, în prezent, există pensionări anticipate.
Crește vârsta de pensionare în România în 2026?
Șeful Guvernului a explicat că România se confruntă cu presiuni tot mai mari asupra bugetului public, generate atât de dezechilibrele din sistemul de pensii, cât și de lipsa acută de forță de muncă. În acest context, menținerea unor diferențe majore între vârstele de pensionare din diverse sisteme nu mai este sustenabilă pe termen mediu și lung.
Premierul a subliniat că statul pierde profesioniști valoroși prin ieșirea timpurie din activitate a unor angajați aflați încă la un nivel ridicat de experiență și eficiență. Potrivit acestuia, actualele reguli creează inechități între categorii socio-profesionale și afectează funcționarea instituțiilor publice.
„Trebuie să creștem vârsta de pensionare în toate domeniile, în așa fel încât cei care se pensionează să se pensioneze cât mai aproape de 65 de ani. Asta e valabil și pentru celelalte sisteme care se pensionează anticipat”, a declarat Ilie Bolojan, într-o intervenție la Digi 24.
Apropirea de pragul standard de 65 de ani
Una dintre direcțiile centrale ale reformei vizează apropierea vârstei de pensionare de pragul standard de 65 de ani pentru toate categoriile de angajați. Premierul a menționat explicit domenii precum Justiția și structurile Ministerului Afacerilor Interne, unde retragerea din activitate are loc, în prezent, mult mai devreme decât în alte profesii.
Ilie Bolojan a oferit exemplul polițiștilor din structurile de investigații, arătând că nivelul optim de experiență și randament profesional este atins, de regulă, în jurul vârstei de 50 de ani. În opinia sa, acești specialiști pot activa la standarde ridicate încă aproximativ un deceniu, fără ca activitatea lor să fie afectată.
Premierul a atras atenția că scoaterea din sistem a unor profesioniști aflați încă la apogeul carierei reprezintă o pierdere semnificativă pentru stat. El a mai arătat că această practică este specifică României și diferă de abordarea adoptată în majoritatea statelor europene.
În alte țări, a explicat șeful Guvernului, angajații cu experiență sunt menținuți în funcții atât timp cât sunt apți din punct de vedere medical și își pot îndeplini atribuțiile, iar pensionarea anticipată intervine doar în cazuri bine justificate.
„Așa este în toată Europa. Nicăieri nu se pensionează oameni experimentați care nu sunt într-o situație de indisponibilitate fizică de a se face datoria mai repede”, a mai declarat premierul.
Reforma sistemului de pensii, aflată în prezent în faza de analiză, urmează să fie detaliată în perioada următoare, Guvernul anunțând că orice modificare va fi discutată public înainte de aplicare.






















