Redactia.ro

Explozia din Rahova face o nouă victimă. O femeie a murit după săptămâni de luptă în spital

EXPLOZIE RAHOVA

Ancheta privind explozia produsă pe Calea Rahovei, în urma căreia trei persoane au murit pe loc și 54 de apartamente au fost distruse, a fost extinsă de procurori. Bilanțul tragediei a crescut, după ce o a patra victimă a decedat la spital, la aproape două luni de la deflagrație.

Potrivit informațiilor oficiale, pe 7 decembrie, procurorii au fost notificați de medicii unui spital din București cu privire la decesul unei femei în vârstă de 78 de ani. Aceasta fusese internată în starae gravă după explozia produsă pe 17 octombrie, în blocul din Calea Rahovei.

Femeia se afla în imobil în momentul producerii deflagrației și a suferit răni severe. Medicii au încercat să o salveze timp de mai multe săptămâni, însă organismul său nu a mai rezistat. La fel ca celelalte victime, toate femei, aceasta locuia în blocul afectat de explozie.

Ancheta, extinsă către o companie de electricitate

Inițial, urmărirea penală a vizat angajați ai celor două companii de gaze implicate. Ulterior, procurorii au decis extinderea anchetei și față de o companie de distribuție a energiei electrice.

Investigațiile au arătat că explozia ar fi fost provocată de un scurtcircuit apărut la cabluri electrice îngropate în apropierea rețelei de gaze. Defecțiunea ar fi dus la perforarea unei conducte de gaz, iar scurgerile rezultate s-au acumulat mai întâi în subsolul clădirii.

Ulterior, gazele s-au propagat prin coloana de ventilație a blocului, ajungând până la etajele superioare, unde s-a produs explozia devastatoare.

Procurorii susțin că operatorul de distribuție a energiei electrice se află în culpă, întrucât, din anul 2023, când a preluat rețeaua din zona blocului, nu ar fi monitorizat corespunzător funcționarea acesteia. De asemenea, rețeaua ar fi fost exploatată fără respectarea normelor tehnice în vigoare.

Verificări superficiale și responsabilități ignorate

Pe lista persoanelor cercetate a fost adăugat și un angajat al companiei de gaze, care ocupa funcția de agent de intervenție de urgență. Acestuia i se impută faptul că ar fi efectuat verificări superficiale după sesizarea problemelor și nu ar fi identificat corect tipul defecțiunii.

Potrivit anchetatorilor, agentul avea obligația legală de a stabili natura exactă a avariei și de a lua măsuri corespunzătoare, însă acest lucru nu s-ar fi întâmplat. O astfel de omisiune ar fi contribuit la agravarea situației și, în final, la producerea tragediei.

Proprietarii, nemulțumiți de lipsa măsurilor

Între timp, proprietarii apartamentelor distruse au avut o întâlnire cu noul primar general al Capitalei. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că, deși au trecut aproape trei luni de la explozie, imobilul nu a fost pus în siguranță.

Locatarii reclamă că nu li s-a permis nici măcar să își recupereze bunurile personale, inclusiv celor care locuiau la etajele inferioare, considerate mai puțin afectate de deflagrație. Autoritățile le-au transmis că există în continuare riscul unui colaps total al clădirii.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: