Georgescu Dragos
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut joi un nou pas major în demersul de clarificare și asumare a crimelor comise de regimul comunist, depunând un denunț penal la Parchet într-un dosar de o gravitate extremă. Ancheta vizează decesul a 497 de minori, în perioada 1970–1997, la care se adaugă 38 de beneficiari care depășiseră vârsta de 18 ani, ajungându-se la un total de 535 de decese. Toate aceste morți au avut loc la Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni–Ţuicani, județul Dâmbovița, o instituție aflată în administrarea statului român.
Tratamente inumane și degradante. 500 de copii au murit într-un cămin din Dâmbovița în perioada 1970-1997. Plângere la Parchet. Ce li se făceau minorilor
Potrivit comunicatului oficial transmis de IICCMER, denunțul penal se referă la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase, prin organizarea și menținerea unui regim caracterizat de tratamente inumane și degradante, aplicate sistematic copiilor și tinerilor internați în acest centru. Ancheta nu se limitează la descrierea faptelor, ci indică persoanele considerate responsabile, în diferite grade, pentru organizarea, implementarea, evaluarea și controlul acestui regim care a dus la moartea a sute de copii.
Un dosar amplu, bazat pe mii de documente
Denunțul înaintat Parchetului este susținut de șase volume de documente, însumând 1.715 file, care probează existența unui sistem de rele tratamente, neglijență extremă și lipsă totală de protecție pentru copiii internați. Documentele includ acte administrative, registre, rapoarte medicale, date statistice și corespondență oficială, care conturează imaginea unui mecanism instituționalizat de suferință și moarte.
Din analiza acestora reiese că, în anumite perioade, ratele de mortalitate au depășit frecvent 70% din totalul internărilor, în special în anii 1985–1989, interval considerat de anchetatori drept cel mai negru din istoria centrului.
De la spital la loc de exterminare
Centrul Moreni–Ţuicani este situat pe dealul Ţuicani, la marginea pădurii, în partea de sud a orașului Moreni, la aproximativ doi kilometri de centrul localității. Istoria sa instituțională arată transformările succesive prin care a trecut, până a devenit un loc al ororii.
Începând cu anul 1948, în clădirea principală a funcționat Spitalul chirurgical „Ștefan Gheorghiu”, iar din 1957 a devenit Preventoriu TBC pentru copii. Între 1960 și 1970, instituția a fost reorganizată ca Cămin-spital pentru copii neuropsihici parțial recuperabili. Momentul decisiv a venit odată cu apariția Legii nr. 3/1970, privind regimul de ocrotire al unor categorii de minori, când centrul a fost transformat în Cămin-spital pentru deficienți nerecuperabili – denumire păstrată până în 1990, când a devenit Cămin-spital pentru minori cu handicap sever.
Această schimbare de statut a avut consecințe dramatice. Potrivit anchetei IICCMER, centrul s-a transformat, în timp, într-un veritabil loc de exterminare, în care copiii erau internați fără șanse reale de supraviețuire.
Copii transferați și condamnați la moarte
Datele strânse de anchetatori arată că peste jumătate dintre copiii transferați de la leagănele din Arad și Satu Mare au murit în centrul de la Moreni–Ţuicani. Condițiile în care aceștia trăiau erau profund degradante: malnutriție severă, bronhopneumonii netratate, lipsa îngrijirii medicale adecvate și un regim de viață incompatibil cu orice standard uman.
Situația devine și mai gravă în perioada 1985–1989, când, din 134 de copii transferați de la leagănele din Arad, 75% și-au pierdut viața, cei mai mulți în primele luni de internare. Cauzele principale identificate sunt malnutriția gravă, lipsa hranei adecvate și absența totală a asistenței medicale corespunzătoare.
Ancheta relevă că aceste decese nu au fost accidente izolate sau simple consecințe ale bolilor, ci rezultatul unui regim sistematic de tratamente neomenoase, aplicat în mod constant, fără intervenții corective reale.
Un sistem care nu oferea nicio șansă
Concluziile anchetei sunt extrem de dure. IICCMER arată că acești copii nu aveau, practic, nicio șansă de supraviețuire în condițiile în care erau ținuți. Regimul impus nu urmărea recuperarea sau protejarea lor, ci funcționa ca un mecanism de izolare și abandon total.
În comunicatul oficial, reprezentanții Institutului subliniază că tratamentele inumane și degradante au fost aplicate în mod sistematic, iar consecințele au fost moartea a sute de copii și suferințe permanente pentru cei puțini care au supraviețuit.
Identificarea responsabililor
Un element esențial al denunțului este faptul că IICCMER a identificat persoanele responsabile, în diferite grade, pentru aceste crime. Este vorba despre oameni implicați în:
organizarea regimului din cămin
implementarea regulilor interne
evaluarea copiilor
controlul instituțional
Ancheta indică responsabilități atât la nivel local, cât și în structuri administrative mai largi, subliniind caracterul sistemic al abuzurilor.
Declarație fermă a IICCMER
Reprezentanții Institutului au transmis un mesaj extrem de dur, subliniind gravitatea faptelor documentate. În comunicat se arată:
„Fiecare dintre aceste investigații are particularitățile și ororile sale, însă toate au în comun suferința celor care au fost victime ale regimului comunist și ale abuzurilor din acea perioadă. Consider că ceea ce s-a întâmplat cu acei copii din Moreni–Ţuicani este absolut inuman și profund condamnabil. Din probele pe care le-am adunat, rezultă clar că acești copii nu aveau nicio șansă de supraviețuire în condițiile în care au fost ținuți și tratați. Suferința lor reprezintă oglinda cruzimii cu care a acționat regimul comunist opresiv.”
Apel către procurori și statul român
IICCMER solicită cu maximă fermitate procurorilor să trateze acest dosar cu celeritate și responsabilitate, avertizând că România riscă să fie considerată repetentă la capitolul justiție de tranziție, dacă aceste crime rămân nepedepsite.
Institutul subliniază că este o prioritate urgentă discutarea și asumarea adevărului despre peste 15.000 de victime ale căminelor-spital, copii nevinovați transformați în simboluri ale cruzimii de către un regim ilegitim și criminal.
Nevoia de recunoaștere și reparație morală
În același timp, IICCMER cere statului român să recunoască oficial aceste crime și să ofere reparații morale supraviețuitorilor. Una dintre solicitările clare este acordarea statutului de victime ale comunismului pentru cei care au trăit și au supraviețuit acestor instituții.
„Statul român trebuie să recunoască și să onoreze nu doar memoria celor uciși în aceste locuri, ci și pe cei care au supraviețuit”, se arată în comunicat.
O lecție dureroasă pentru generațiile viitoare
Cazul Moreni–Ţuicani este descris de IICCMER drept încă un exemplu cutremurător al modului în care regimul comunist a tratat copiii vulnerabili. Suferința lor, moartea lor și demnitatea răpită nu trebuie uitate sau minimalizate.
Reprezentanții Institutului avertizează că această realitate trebuie cunoscută și transmisă generațiilor viitoare, pentru a preveni reapariția unor astfel de orori și pentru a combate nostalgia selectivă sau interpretările distorsionate ale trecutului.
Fiecare copil care a murit la Moreni–Ţuicani reprezintă o lecție dureroasă despre consecințele unui sistem opresiv, care a acționat prin abuzuri și cruzimi greu de imaginat. Ancheta IICCMER readuce aceste adevăruri în spațiul public și pune din nou presiune pe instituțiile statului pentru a face dreptate, chiar și după zeci de ani.
