Vladimir Petruț, primarul PNL al localității Cavnic, a afirmat că, în cadrul unei discuții purtate între mai mulți primari liberali și premierul Ilie Bolojan, acesta le-ar fi transmis clar că nu va exista un premier PSD în cadrul rotativei guvernamentale. Declarațiile au fost făcute într-o intervenție la Antena 3.
Primarul a explicat că discuția a avut loc la Sighetu Marmației, în timpul unui eveniment desfășurat pe parcursul a două zile, la care au participat mai mulți reprezentanți ai administrației locale și ai conducerii PNL.
Ce le-a spus Bolojan primarilor PNL?
„Era întâlnirea de la Sighetu Marmaţiei. Au fost două zile de evenimente, la care noi, primarii, am cerut să avem o întâlnire cu premierul. Am insistat, însă a spus că nu poate să stea cu noi, pentru că se grăbeşte şi programul nu îi permite. Noi am făcut puţină gălăgie, spunând că nu se poate să vină până acolo şi să nu treacă şi pe la noi. Atunci ni s-a spus: «Vă alocă 10 minute, să stea şi cu voi, primarii». Din cei 32 de primari, duminică, la ora 1, nu au mai venit toţi. Am fost cam 10–11 primari. Ne-am dus la locaţia unde erau toţi, nu doar primarii, ci întreaga conducere a PNL-ului. Noi stăteam la o masă rotundă. A venit premierul, s-a aşezat cu noi la masă şi ne-a întrebat: «Bun, ce nemulţumiri aveţi?». Parcă toată lumea a încremenit. A întrebat încă o dată, apoi încă o dată. Oamenii erau speriaţi”, a spus primarul.
Vladimir Petruț a precizat că, abia la a treia întrebare adresată de premier, el a intervenit pentru a expune nemulțumirile primarilor prezenți.
„La final, unul dintre primari, care stătea în picioare, a spus: «Domnule premier, merită toate aceste măsuri? Pentru că va veni PSD-ul la rotativă, iar noi rămânem de ruşine». Atunci premierul, foarte sec, hotărât şi cu siguranţă pe el, a spus: «Nu va fi niciun premier PSD la rotativă»”, a declarat primarul din Cavnic.
Potrivit acestuia, discuția a continuat cu întrebări legate de protocolul semnat cu PSD, subiect care a generat neliniști în rândul aleșilor locali liberali.
„A răspuns: «Va fi rotativă, dar nu cu premier PSD, pentru că preşedintele trebuie să aibă şi el premierul lui, aşa cum a avut şi Iohannis, când a fost»”, a mai afirmat Vladimir Petruț.
Primarul a adăugat că mesajul transmis de Ilie Bolojan a fost unul lipsit de echivoc și a fost perceput ca atare de cei prezenți.
„Noi am zâmbit”, a mai spus edilul, subliniind că poziția premierului în privința rotativei guvernamentale a fost exprimată fără nicio urmă de ambiguitate.






















