Ana Sasu
Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani și comit fapte prevăzute de legea penală ar putea fi obligați, printr-o hotărâre a instanței, să participe la programe de consiliere psihologică chiar și atunci când părinții nu își dau acordul. Curtea Constituțională a României a admis parțial, miercuri, 21 octombrie 2026, sesizarea formulată de președintele Nicușor Dan asupra legii care modifică regimul de protecție a acestor minori.
Judecătorii constituționali au considerat însă neconstituționale alte prevederi importante ale actului normativ. Printre acestea se numără anumite reguli privind plasarea obligatorie a copiilor în servicii rezidențiale specializate, dar și unele sancțiuni prevăzute pentru părinți sau reprezentanții legali.
Decizia CCR nu modifică regula fundamentală din legislația penală: copilul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal. Măsurile analizate au caracter de protecție și intervenție asupra minorului, iar scopul declarat este prevenirea repetării unor comportamente grave și sprijinirea copilului.
Ce a decis CCR în cazul copiilor care nu au împlinit 14 ani
Legea analizată de Curtea Constituțională modifică legislația privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Actul normativ urmărește introducerea unor mecanisme suplimentare pentru situațiile în care un copil care nu a împlinit 14 ani comite o faptă prevăzută de legea penală.
În România, regula este clară: minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
Acest lucru nu înseamnă însă că autoritățile nu pot interveni atunci când un asemenea copil comite o faptă gravă.
Tocmai această zonă a încercat să o reglementeze mai strict proiectul ajuns ulterior în analiza Curții Constituționale.
Una dintre măsurile prevăzute este participarea copilului la programe speciale de consiliere psihologică.
Problema ridicată în fața CCR a fost dacă o asemenea măsură poate fi stabilită de instanță chiar și atunci când părintele sau reprezentantul legal nu este de acord.
Judecătorii constituționali au considerat că o asemenea intervenție poate fi justificată prin interesul superior al copilului.
Prin urmare, refuzul unui părinte nu poate împiedica în mod absolut aplicarea unei măsuri de consiliere dispuse de instanță.
Părinții nu sunt însă eliminați din procedură. Ei pot fi ascultați și își pot prezenta punctul de vedere în fața instanței.
Diferența esențială este că acordul lor nu devine o condiție fără de care consilierea psihologică nu poate fi dispusă.
Astfel, dacă instanța apreciază că participarea la un program de consiliere este necesară pentru protecția copilului, măsura poate fi stabilită inclusiv în lipsa acordului părinților.
De ce a fost trimisă legea la Curtea Constituțională
Actul normativ a ajuns la CCR după sesizarea formulată de președintele Nicușor Dan.
Legea fusese primită pentru promulgare la 11 mai 2026, iar pe 28 mai șeful statului a sesizat Curtea Constituțională.
Sesizarea a vizat mai multe componente ale actului normativ.
Printre acestea s-au aflat consilierea psihologică fără acordul părinților, plasarea copiilor în servicii specializate și regimul sancțiunilor aplicabile adulților responsabili de aceștia.
Curtea nu a acceptat toate criticile formulate.
Unele prevederi au trecut de controlul de constituționalitate, în timp ce altele au fost considerate problematice.
Una dintre probleme a vizat caracterul obligatoriu al plasării anumitor copii în servicii rezidențiale specializate.
Textul analizat făcea referire la copiii care săvârșesc anumite fapte cu violență.
Judecătorii au apreciat însă că formularea utilizată de legiuitor nu delimitează suficient de clar situațiile în care plasamentul trebuie să devină obligatoriu.
O lege trebuie să fie suficient de clară și previzibilă, astfel încât persoanele vizate să poată înțelege consecințele juridice ale unei anumite situații.
În lipsa unei definiții suficient de precise, aplicarea măsurii ar fi putut varia în practică.
Această constatare nu înseamnă că un copil sub 14 ani care comite o faptă gravă nu mai poate ajunge într-un serviciu rezidențial specializat.
Plasamentul poate continua să existe ca măsură de protecție socială, în condițiile stabilite de legislație.
Diferența este importantă.
Un astfel de plasament nu trebuie confundat cu o pedeapsă penală aplicată copilului.
Scopul măsurii este protejarea și recuperarea minorului, prin asigurarea unui mediu în care acesta să poată primi îngrijire, educație, consiliere și sprijin pentru reintegrarea socială.
Consilierea psihologică poate fi dispusă chiar dacă părinții se opun
Aceasta este una dintre cele mai importante componente ale deciziei CCR.
Instanța poate dispune participarea unui copil sub 14 ani la programe speciale de consiliere psihologică fără ca acordul părintelui să reprezinte o condiție obligatorie.
Curtea a analizat această măsură din perspectiva drepturilor copilului și a responsabilităților părintești.
Judecătorii au apreciat că interesul superior al copilului poate justifica intervenția.
În practică, pot exista situații în care părintele nu recunoaște gravitatea comportamentului copilului sau refuză o intervenție considerată necesară.
Dacă simplul refuz al părintelui ar bloca orice program de consiliere, autoritățile ar avea posibilități limitate de intervenție.
Noua abordare permite instanței să analizeze circumstanțele fiecărui caz.
Consilierea psihologică nu trebuie interpretată ca o sancțiune penală.
Copilul sub 14 ani continuă să nu răspundă penal pentru fapta comisă.
Programul de consiliere urmărește, în schimb, înțelegerea comportamentului, a cauzelor care au contribuit la apariția acestuia și a consecințelor produse.
Intervenția poate avea și un rol preventiv.
Scopul este reducerea riscului ca minorul să repete comportamentele respective și oferirea unui sprijin specializat.
În același timp, măsura trebuie să fie dispusă în cadrul unei proceduri judiciare.
Nu este vorba despre posibilitatea ca orice instituție să trimită arbitrar un copil la psiholog împotriva voinței familiei.
Instanța este cea care trebuie să analizeze situația și să decidă dacă intervenția este necesară.
Ce se întâmplă cu părinții și de ce unele sancțiuni au fost respinse
Curtea Constituțională a identificat probleme și în ceea ce privește sancțiunile prevăzute pentru părinți sau reprezentanții legali.
Actul normativ introducea consecințe pentru adulții care nu respectau anumite obligații legate de participarea la programele speciale de consiliere.
CCR a constatat însă probleme de claritate și previzibilitate.
Una dintre dificultăți era posibilitatea ca aceeași conduită să intre atât în sfera răspunderii contravenționale, cât și în cea a răspunderii penale, fără o delimitare suficient de precisă.
O persoană trebuie să poată înțelege din lege ce comportament este interzis și ce sancțiune riscă.
Atunci când două forme diferite de răspundere se suprapun fără criterii suficient de clare, pot apărea probleme constituționale.
Judecătorii au semnalat și modul în care au fost utilizați termenii „părinți” și „reprezentant legal”.
Formulările nu stabileau în toate situațiile, cu suficientă precizie, persoana căreia îi reveneau anumite obligații.
O problemă și mai sensibilă a rezultat dintr-o posibilă interpretare a textului.
Unele prevederi puteau conduce la ideea că inclusiv copilul care nu a împlinit 14 ani ar putea suporta o formă de răspundere penală pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești.
O asemenea interpretare ar intra în contradicție cu regula prevăzută de Codul penal privind lipsa răspunderii penale pentru minorii sub 14 ani.
Din acest motiv, precizia textului legislativ este esențială.
Legea trebuie să separe foarte clar măsurile de protecție aplicabile copilului de eventualele sancțiuni care îi pot viza pe adulții responsabili.
Ce urmează după decizia Curții Constituționale
Proiectul a fost inițiat de 14 deputați, dintre care 13 parlamentari PNL și un parlamentar PSD.
Printre inițiatorii menționați se află Raluca Turcan, Gabriel Andronache, Florin Roman, Bogdan Huțucă și deputatul PSD Voicu Vușcan.
Parcursul legislativ nu a fost unul lipsit de controverse.
Senatul a respins proiectul, însă Camera Deputaților, în calitate de for decizional, l-a adoptat la 29 aprilie 2026.
Rezultatul votului a fost de 277 de voturi pentru, două împotrivă și 13 abțineri.
Ulterior, actul normativ a ajuns la președintele României pentru promulgare.
Nicușor Dan a decis să sesizeze CCR înainte de promulgare, contestând mai multe dintre soluțiile legislative adoptate de Parlament.
Decizia pronunțată miercuri înseamnă că sesizarea șefului statului a fost admisă doar în parte.
Unele dintre criticile formulate au fost considerate întemeiate, în timp ce altele nu au dus la constatarea neconstituționalității.
În aceste condiții, Parlamentul va trebui să reexamineze prevederile declarate neconstituționale și să le pună în acord cu decizia Curții.
Prin urmare, este importantă și o precizare privind stadiul legii.
Nu toate prevederile descrise pot fi tratate ca și cum ar fi deja aplicabile în forma adoptată inițial de Parlament. Controlul de constituționalitate a intervenit înainte de promulgarea actului normativ, iar textele declarate neconstituționale trebuie reexaminate.
Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.
Motivarea integrală va fi importantă pentru a înțelege în detaliu argumentele juridice folosite de Curte și limitele în care pot fi reglementate măsurile respective.
Pentru familii, cea mai importantă schimbare validată din punct de vedere constituțional privește posibilitatea consilierii psihologice.
În situația unui copil sub 14 ani care săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, instanța va putea dispune participarea acestuia la programe speciale de consiliere fără ca părintele să poată bloca măsura doar prin refuzul acordului.
Acest lucru nu transformă însă copilul într-o persoană răspunzătoare penal.
Pragul de 14 ani rămâne relevant din perspectiva răspunderii penale, iar intervențiile analizate au o altă natură juridică.
În cazul plasamentului, Curtea a făcut, de asemenea, diferența dintre o măsură de protecție socială și o pedeapsă.
Un copil poate avea nevoie de găzduire, îngrijire, educație, recuperare și sprijin specializat, însă condițiile în care o asemenea intervenție devine obligatorie trebuie formulate suficient de clar de legiuitor.
Pentru părinți, hotărârea este importantă și dintr-un alt motiv.
Autoritatea părintească nu presupune existența unui drept absolut de a împiedica orice intervenție considerată necesară pentru protejarea copilului. În același timp, statul trebuie să respecte garanțiile procedurale și să adopte măsuri proporționale cu situația concretă.
Cazurile copiilor sub 14 ani care comit fapte grave rămân astfel într-o zonă diferită de cea a răspunderii penale obișnuite.
Statul poate interveni prin mecanisme de protecție și recuperare, iar consilierea psihologică poate reprezenta una dintre aceste măsuri. După decizia CCR din 21 octombrie, Parlamentului îi revine sarcina de a corecta acele prevederi pe care judecătorii constituționali le-au considerat incompatibile cu Legea fundamentală.
Sursa foto: Arhivă
