O explozie puternică a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 04:00, într-o garsonieră situată la etajul al treilea al unui bloc cu patru niveluri din Chitila, județul Ilfov. În urma incidentului, 40 de persoane au fost evacuate preventiv, iar două persoane au ajuns la spital cu arsuri.
Potrivit informațiilor transmise de ISU București-Ilfov, explozia nu a fost urmată de incendiu, însă suflul a provocat distrugeri materiale. Mai multe elemente de tâmplărie au fost desprinse, fiind afectate atât garsoniera în care s-a produs deflagrația, cât și zone din apropiere.
Victimele sunt chiar ocupanții locuinței în care a avut loc explozia: o femeie în vârstă de 52 de ani și un bărbat de 64 de ani. Ambii au suferit arsuri pe corp, au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați de urgență la Spitalul Floreasca și la Spitalul Universitar.
Pentru gestionarea situației de urgență, autoritățile au mobilizat un dispozitiv amplu de intervenție. La fața locului au acționat cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, echipaje din cadrul Detașamentului Special de Salvatori, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD și un echipaj SABIF.
De asemenea, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, care urmează să evalueze structura clădirii și să stabilească dacă imobilul poate fi folosit în siguranță după producerea exploziei. Ancheta va stabili cauzele exacte ale deflagrației.






















