Curtea Constituțională a României a făcut publică joi, 26 februarie, motivarea deciziei prin care a declarat constituțional proiectul de lege privind pensiile magistraților. Documentul integral poate fi consultat AICI.
Publicarea motivării vine după ce instanța constituțională a respins sesizarea formulată în legătură cu actul normativ, confirmând că acesta respectă prevederile Constituției.
Care sunt pașii următori pentru promulgare
Administrația Prezidențială a precizat, în urmă cu două zile, care este procedura necesară pentru promulgarea Legii pensiilor magistraților. Clarificările au fost transmise în contextul solicitărilor formulate de judecători, prin intermediul Curților de Apel din țară, care i-au cerut președintelui să retrimită proiectul în Parlament pentru reexaminare.
Potrivit comunicatului oficial, în conformitate cu articolul 77 alineatul (3) din Constituția României, o lege care a fost contestată la Curtea Constituțională poate fi promulgată de Președintele României doar după primirea deciziei prin care i se confirmă constituționalitatea.
„După primirea comunicării din partea CCR, legea va ajunge la Președintele României pentru promulgare”, se arată în precizarea transmisă de Administrația Prezidențială.
Instituția subliniază că procedura trebuie să respecte strict pașii constituționali, iar promulgarea poate avea loc doar după comunicarea oficială a deciziei Curții Constituționale.
În acest moment, proiectul se află în etapa finală înainte de promulgare, urmând ca șeful statului să decidă asupra semnării legii după primirea documentului oficial din partea CCR.






















