Redactia.ro

Situație neobișnuită în dosarul Ștefaniei Szabo, doctorița găsită moartă în spital! Este chemată la tribunal, deși a decedat anul trecut

GALERIE FOTO (2) deces doctorita

Un caz care ridică numeroase semne de întrebare continuă să producă ecouri la patru luni de la tragedie. Medicul Ștefania Szabo a fost găsită fără viață în cabinetul său din cadrul spitalului unde își desfășura activitatea, la sfârșitul lunii octombrie 2025. Cu toate acestea, procedurile judiciare legate de divorț și partaj nu au fost oprite, iar instanța a emis citație pe numele său, deși decesul fusese deja înregistrat oficial.

Ștefania Szabo a murit la finalul lunii octombrie 2025

Doctorița din Buzău a fost descoperită decedată în camera de gardă a unității medicale în care lucra. Conform raportului medico-legal, moartea ar fi survenit în jurul orei 01:00, la scurt timp după ce ar fi încheiat ultimul consult și s-ar fi retras pentru odihnă.

Autopsia a indicat drept cauză a decesului asfixia, fiind menționat faptul că plămânii nu mai conțineau aer. Circumstanțele exacte în care s-a produs acest lucru nu au fost pe deplin lămurite, iar ancheta este în continuare în desfășurare.

Surse apropiate investigației au relatat că în încăpere ar fi fost găsite o seringă goală și mai multe cutii de sedative. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora ar fi fost vorba despre un anestezic puternic, cunoscut informal drept „laptele uitării”, substanță asociată în trecut cu decesul lui Michael Jackson. Totuși, autoritățile nu au confirmat oficial o concluzie finală privind mecanismul exact al producerii asfixiei.

Procesul de partaj continuă

În paralel cu ancheta penală, pe rolul instanței se află un proces de partaj inițiat de fostul soț al medicului. Bărbatul, fost ofițer în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), pensionat din Ministerul Afacerilor Interne și recent angajat într-o instituție publică din București, solicită împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, scrie România TV. 

Litigiul vizează inclusiv o firmă de consultanță al cărei sediu social este stabilit în locuința în care cei doi au trăit împreună. Înainte de decesul doctoriței, instanța dispusese inventarierea bunurilor din imobil, în baza unei hotărâri judecătorești obținute de fostul soț.

Deși Ștefania Szabo a murit în octombrie 2025, dosarul nu a fost suspendat imediat, iar judecătorii au stabilit un nou termen pentru data de 12 mai, emițând citație inclusiv pe numele acesteia. Situația a stârnit nedumerire, având în vedere că, în mod obișnuit, decesul uneia dintre părți atrage introducerea moștenitorilor în cauză și adaptarea procedurii.

deces doctorita
foto: România TV

Ancheta rămâne deschisă

Moartea medicului rămâne un subiect sensibil în comunitatea locală. Faptul că raportul medico-legal indică asfixia, fără a explica exact mecanismul producerii ei, menține cazul sub atenția anchetatorilor.

În timp ce familia și apropiații așteaptă clarificarea circumstanțelor decesului, procedurile civile legate de împărțirea bunurilor continuă, generând o situație juridică neobișnuită: o persoană decedată citată oficial în instanță.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art.192 alin.1 C.p. în vederea stabilirii condiţiilor în care dr. SZABO LAVINIA ŞTEFANIA, director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, a decedat în cursul nopţii de 27/28.10.2025, în timp ce se afla la locul de muncă, în camera de gardă a unităţii medicale”, a preciza atunci Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: