În fiecare an, la data de 2 martie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Nicolae Planas. Preot smerit și slujitor neobosit al Bisericii, el este cinstit în mod deosebit ca ocrotitor al familiilor și al celor căsătoriți.
Comemorarea acestei zile aduce în atenția credincioșilor exemplul vieții sale curate, dedicate rugăciunii și slujirii aproapelui. De aproape un secol, pomenirea sa rămâne pentru mulți un prilej de recunoștință și de întărire sufletească, mai ales pentru soții care îi cer ajutorul în încercările vieții de familie.
Calendar ortodox 2 martie 2026. Este prăznuit Sfântul Planas
S-a născut pe insula Naxos, într-o familie profund credincioasă, primind la Botez numele Nicolae. Încă din copilărie a arătat o atracție neobișnuită pentru viața duhovnicească. Pe moșia părinților exista un mic paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae, iar acolo micul Nicolae își petrecea ore întregi. Se învelea adesea într-un cearșaf, ca într-un fel de veșmânt improvizat, și cânta cu glas curat cântările bisericești pe care le învățase. Pentru el, joaca devenea rugăciune, iar liniștea paraclisului — loc de întâlnire cu Dumnezeu.
După moartea tatălui său, când avea doar 19 ani, s-a mutat împreună cu mama și sora lui la Atena. Acolo și-a continuat viața în smerenie și credință. La 28 de ani s-a căsătorit și a avut un copil. Drumul său spre slujirea preoțească s-a conturat treptat: în anul 1879 a fost hirotonit diacon, iar cinci ani mai târziu, în 1884, a primit harul preoției.
După trecerea la Domnul a soției sale, părintele Nicolae s-a dedicat cu totul altarului. Timp de aproape cincizeci de ani a slujit zilnic Sfânta Liturghie, fără întrerupere, fără să se plângă de oboseală sau boală. Începea dimineața, în jurul orei opt, și adesea termina abia spre două sau trei după-amiaza. Istovit, mergea uneori la credincioșii apropiați și se odihnea puțin într-un fotoliu, pentru ca seara, în jurul orei nouă, să fie din nou prezent într-o altă biserică, unde începea privegherea. Mânca o singură dată pe zi, seara, iar în posturi se hrănea fără untdelemn. La marile sărbători, săvârșea paraclisele până la odovania praznicului.
Viața sa era un șir neîntrerupt de slujbe: Liturghii, Vecernii, privegheri, paraclise, aghiazme, Masluri, parastase. Micile biserici în care slujea deveniseră pentru atenieni locuri de mângâiere și refugiu sufletesc. Mulți găseau acolo pace, alinare și răspuns la necazuri.
O particularitate a vieții sale era grija pentru cei adormiți. Purtând mereu asupra sa pomelnicele primite zilnic, citea la fiecare Liturghie liste îngălbenite de vreme, la care adăuga necontenit alte nume. Dragostea sa pentru sufletele trecute la Domnul era neobosită, iar credincioșii aveau convingerea că, prin rugăciunile lui, mulți au dobândit milă și odihnă în Împărăția Cerurilor.
În același timp, era sprijin concret pentru cei aflați în lipsuri: ajuta familii sărace, văduve și orfani, susținea tineri în continuarea studiilor și veghea în mod special asupra văduvelor tinere, pentru a le feri de ispitele la care le-ar fi putut împinge sărăcia. Simplitatea și bunătatea lui erau atât de cunoscute încât taximetriștii din Atena îl transportau fără plată, socotind că ziua în care îl duceau pe părintele Nicolae le aducea binecuvântare și spor.
Deși toți îl priveau ca pe un om sfânt, el însuși nu avea conștiința sfințeniei sale. Se considera păcătos și plângea adesea pentru neputințele proprii. Căuta discreția, tăcerea și retragerea, primind cu răbdare orice nedreptate sau jignire. În această smerenie adâncă, Dumnezeu a lucrat prin el numeroase minuni.
A murit în anul 1932
Timp de o jumătate de veac a trăit astfel, fără zgomot, aproape neștiut în afara cercului credincioșilor săi, dar purtând întreaga Atenă în inimă. A reușit să transforme tumultul orașului într-o adevărată „pustie” duhovnicească, asemenea marilor sihaștri din vechime care umpleau de rugăciune singurătatea deșertului.
În anul 1932 a trecut la Domnul. La deshumarea rânduită după ani, trupul său a fost găsit nestricat și răspândind bună mireasmă, iar credincioșii au mărturisit numeroase minuni săvârșite prin mijlocirea sa. Biserica l-a trecut oficial în rândul sfinților la 23 iulie 1992, consfințind astfel cinstirea pe care poporul o avea deja pentru acest preot al rugăciunii neîncetate și al iubirii milostive.
Alți sfinți sărbătoriți pe 2 Martie
– Sfantului Mucenic Isihie Sincliticul;
– Sfantului Mucenic Cvint;
– Sfantului Mucenic Tribimiu;
– Sfantului Mucenic Nestor;
– Sfantului Apostol Parmena;
– Sfintei Eutalia;
– Sfantului Mucenic Troadiu;
– Sfintilor Mucenici Andronic si Atanasia;
– Sfantului Nicolae, preotul din Plana;
– Sfantul Ioachim din Itachi.






















