Alina Cotabiță, văduva artistului Gabriel Cotabiță, a fost plasată sub control judiciar în dosarul în care este cercetată pentru proxenetism în formă continuată. Decizia a fost luată luni, 2 martie 2026, de magistrații Judecătoriei Sectorului 5 București – Secția Penală.
Decizia finală a instanței
Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi administrat și promovat două saloane de masaj erotic din București și Ilfov, care ar fi fost folosite drept paravan pentru practicarea prostituției. Numele său a apărut în anchetă în urmă cu mai puțin de două săptămâni, când autoritățile au efectuat mai multe percheziții într-un dosar ce vizează o presupusă rețea coordonată de Silvian Lică-Vânturi.
De la arest la domiciliu la control judiciar
Inițial, în urma celor nouă percheziții desfășurate în București și Ilfov, Alina Cotabiță a fost plasată în arest la domiciliu. Ulterior, inculpații au formulat contestație împotriva măsurii dispuse.
Instanța a admis contestațiile și a desființat încheierea anterioară. Magistrații au respins propunerea Parchetului de luare a măsurii arestării preventive și a arestului la domiciliu, considerând-o neîntemeiată.
Conform soluției pronunțate în dosarul 4726/302/2026, s-a dispus punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză, și aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, în intervalul 2 martie – 30 aprilie 2026.
Decizia instanței este definitivă.
„În dos.4726/302/2026, s-au admis contestațiile formulate de contestatorii inculpați L.-V.S., T.V., I.A. si C.A.G., impotriva încheierii din data de 22.02.2026 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 – Secția Penală. A fost desființată încheierea contestată și, rejudecând, s-a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive și de luare a măsurii arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, ca neîntemeiată.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt deținuti sau arestați în altă cauză. S-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații L.-V.S., T.V., I.A. si C.A.G., pe o durata de 60 de zile, de la data de 02.03.2026 până la data de 30.04.2026, inclusiv. Soluția este definitivă”, se arată în decizie.
Ancheta în acest caz continuă, iar procurorii urmează să stabilească dacă există suficiente probe pentru trimiterea în judecată a persoanelor implicate.
Sursa foto: Arhivă






















