Redactia.ro

Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către mai multe destinații din Orientul Mijlociu. Anunțul făcut pentru pasageri

Zeci de români au rămas pe un aeroport din Barcelona după ce compania WizzAir a vândut mai multe bilete decât locuri

Compania aeriană Wizz Air a anunțat că suspendarea zborurilor către și dinspre mai multe destinații din Orientul Mijlociu va fi prelungită. Potrivit unui comunicat transmis de operatorul aerian, cursele către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman rămân suspendate până duminică, 15 martie, inclusiv.

Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către mai multe destinații din Orientul Mijlociu

Reprezentanții companiei au precizat că decizia a fost luată în contextul situației tensionate din regiune. Astfel, toate zborurile către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman vor rămâne suspendate până la jumătatea lunii martie.

În același timp, compania a anunțat că unele curse vor fi reluate în perioada următoare. Zborurile operate din Regatul Unit către orașele Jeddah și Medina vor fi reluate conform programului, începând cu data de 8 martie.

Compania spune că monitorizează constant situația

Wizz Air a transmis că urmărește îndeaproape evoluția situației din Orientul Mijlociu și că se află în contact permanent cu autoritățile relevante.

„Wizz Air confirmă că suspendarea tuturor zborurilor către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman a fost prelungită până duminică, 15 martie, inclusiv. Zborurile din Regatul Unit către Jeddah și Medina vor fi reluate începând cu 8 martie, conform planificării.

Compania aeriană continuă să monitorizeze îndeaproape evoluția situației și rămâne în contact permanent cu autoritățile locale și internaționale, agențiile de siguranță aeriană, autoritățile de securitate și organismele guvernamentale relevante. Deciziile operaționale vor continua să fie revizuite, iar programul de zbor poate fi ajustat pe măsură ce situația evoluează”. 

Pasagerii afectați vor primi informații despre opțiuni

Operatorul aerian a precizat că pasagerii ale căror zboruri sunt afectate de această decizie vor fi contactați direct.

„Siguranța și securitatea pasagerilor, echipajului și aeronavelor noastre rămân prioritare pentru Wizz Air. Înțelegem disconfortul pe care această situație îl poate crea și le mulțumim clienților noștri pentru înțelegere. Pasagerii cu rezervări afectate vor fi contactați direct și vor primi informații despre opțiunile disponibile”. 

Compania le recomandă călătorilor să urmărească actualizările oficiale privind programul de zbor și eventualele modificări care ar putea apărea în perioada următoare.

Aviația civilă resimte efectele conflictului din Orientul Mijlociu

Conflictul din Orientul Mijlociu începe să aibă efecte tot mai vizibile asupra industriei aviatice.

Potrivit unor analize citate de Business Insider, perturbările din traficul aerian din regiune au avut impact și asupra piețelor financiare. Mai multe companii aeriene importante au înregistrat scăderi ale valorii acțiunilor la bursă.

Situația rămâne în continuare incertă, iar operatorii aerieni urmăresc evoluțiile din regiune pentru a decide eventuale ajustări ale programelor de zbor.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: