Redactia.ro

Cine este Ciprian Stănescu, soțul Oanei Țoiu. Cei doi au împreună două fiice

Ciprian Stănescu

Oana-Silvia Țoiu ocupă funcția de ministru al Afacerilor Externe în noul guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Politiciana este deputată în Parlamentul României din partea USR și una dintre figurile cunoscute ale generației mai tinere din politica românească.

Deși activitatea sa publică este intensă, Oana Țoiu preferă să își păstreze viața personală departe de lumina reflectoarelor. Politiciana este căsătorită și are două fiice, însă vorbește rar despre familia sa.

Cine este Ciprian Stănescu, soțul Oanei Țoiu

Soțul ministrului de Externe se numește Ciprian Stănescu. Cei doi formează o familie împreună cu cele două fiice ale lor, Mara și Iris.

Ciprian Stănescu este președinte și CEO al Social Innovation Solutions, o organizație care oferă consultanță pentru ONG-uri și companii în domenii precum sustenabilitatea, inovația și analiza tendințelor globale. Activitatea sa profesională este legată de proiecte internaționale și inițiative care urmăresc dezvoltarea sustenabilă și inovarea socială.

În cariera sa, Ciprian Stănescu a colaborat timp de 12 ani cu organizații globale, printre care Aspen Institute și Ashoka.

El este și Global Shaper Alumni al World Economic Forum, o rețea internațională care reunește lideri tineri implicați în proiecte de dezvoltare și schimbare socială. În paralel cu activitatea sa profesională, Ciprian Stănescu predă cursuri de sustenabilitate și trendwatching la The Entrepreneurship Academy.

De asemenea, a participat la un program educațional dedicat finanțărilor sustenabile la Harvard Business School.

În 2022 a absolvit un program de specializare în sustenabilitate și economie circulară la Cambridge Business School. În plus, are un master în științe politice la Central European University.

Oana Țoiu s-a născut pe 9 iulie 1985, în Călărași, iar la aproape 40 de ani are o carieră politică solidă. Pe lângă activitatea din politică, politiciana spune că rolul de mamă este unul dintre cele mai importante din viața sa. Pe pagina sa de Facebook, Oana Țoiu a menționat de mai multe ori că familia reprezintă o prioritate.

Împreună cu Ciprian Stănescu, ea are două fiice, Mara și Iris.

Mesajul emoționant transmis de Oana Țoiu soțului ei

De-a lungul timpului, Oana Țoiu a publicat pe rețelele sociale mai multe mesaje în care vorbește cu apreciere despre soțul său.

În ianuarie 2024, politiciana i-a transmis un mesaj public cu ocazia zilei sale de naștere.

„Într-o zi de ianuarie friguros, după prânz, acum 40 de ani, în București, se năștea omul ăsta bun, punctul meu cardinal. Generos, mereu curios, un partener de conversație și blând și provocator, cumva cu dor de ducă prin lumea largă unde sunt atâtea de aflat și de făcut, dar întotdeauna acolo unde e nevoie de el acasă, cel mai bun tată pentru fetele noastre și un fiu pentru părinți cum sper să ne fie aproape și nouă ele peste ani. Câteodată ceva îmi pare greu sau de-a binelea prea departe de ajuns acolo, dar asta doar dacă nu apare și Ciprian, căci unde este el… are un fel de-a construi cu tine care urcă tot în jur și dincolo de ce credeai că e realizabil. Sper să avem zeci de ani împreună în care să fiu alături de cum construiește, cum gândește și cum iubește Ciprian Stănescu. Ciprian al meu. La mulți ani, iubire.

PS: Încă are barbă, am pus o poză mai veche demnă de așa sărbătoare căci nu avem poză frumoasă azi decât ciufuliți (am alergat dimineață spre școală după ce Iris nu voia nicicum să accepte că astăzi nu e tot weekend)’, a scris pe Internet Oana Țoiu pentru partenerul ei de viață, în ianuarie 2024.

Relația Oanei Țoiu cu părinții săi

Oana Țoiu a vorbit public și despre relația apropiată pe care o are cu părinții săi.

Politiciana spune că rădăcinile sale sunt în Călărași și Târgoviște, iar părinții ei, ambii ingineri, au avut un rol important în formarea sa.

Pe rețelele sociale, ea a publicat un mesaj în care a descris legătura strânsă cu familia.

„Pe 1 iunie a fost ziua lui mami. Azi e ziua lui tati. Au ajuns la 65 de ani. Două cariere de ingineri. Două fete. Două pisici. Două nepoate. O boltă de viță de vie în fața casei. Un rond cu lalele. Două cărți pe care mereu le citesc în paralel și le schimbă apoi la biblioteca județeană. Mereu bucuroși să ne primească la ei. Mereu cu un proiect în lucru. Mereu acasă pentru noi. Tare le mulțumesc că ne-au crescut și cu libertate și cu responsabilitate, dar mai ales cu o neștirbită iubire’, a scris Oana Țoiu, mai demult, pe rețelele de socializare.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: