Redactia.ro

Documente trimise la Cotroceni: George Simion ar fi spus că a influențat eliminarea României din Visa Waiver

GALERIE FOTO (3) cotroceni

Președintele României, Nicușor Dan, a primit două scrisori din partea unor oficiali americani în care sunt prezentate detalii despre o întâlnire cu liderul AUR, George Simion. Potrivit documentelor, acesta ar fi făcut afirmații legate de influențarea deciziei Statelor Unite privind participarea României la programul Visa Waiver.

Informațiile sunt cuprinse într-un memorandum transmis Administrației Prezidențiale și semnat de reprezentanți ai delegației americane care a participat la observarea alegerilor prezidențiale din România.

Documente trimise la Cotroceni după vizita delegației americane

Potrivit documentelor citate, liderul AUR ar fi afirmat în fața delegației americane că a avut un rol direct în blocarea includerii României în programul Visa Waiver.

„Liderul AUR, George Simion, s-a lăudat în fața unei delegații americane că el a fost personal responsabil pentru blocarea participării României la Programul Visa Waiver al Statelor Unite”, se precizează în documentele trimise președintelui Nicușor Dan de membri ai delegației care a participat la observarea alegerilor prezidențiale din 2025.

Scrisorile sunt semnate de Dragoș Sprînceană, consilier politic și strateg în cadrul organizației United Strategies of America, și de Aaron Gentry, cetățean american care a participat la vizită ca observator politic independent.

cotroceni cotroceni cotroceni

Ce spun reprezentanții delegației americane

În scrisoare se arată că delegația a ajuns în România în luna martie, în calitate de reprezentant al Comisiei Electorale Federale din Statele Unite.

„În luna martie a acestui an, am călătorit în România în calitate de consilier al Comisiei Electorale Federale a Statelor Unite (Federal Election Commission), însoțindu-l pe președintele Comisiei, Trey Trainor. Delegația Statelor Unite care a participat la întâlnirile de observare a procesului electoral a fost compusă din Dragoș Sprînceană, președintele Comisiei Electorale Federale Trey Trainor și consilierul politic și strategul Aaron Gentry”, scrie Dragoș Sprînceană.

În document se precizează că delegația s-a întâlnit cu mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din România pentru a discuta despre pozițiile politice și relațiile României cu Statele Unite.

Atmosfera întâlnirii cu George Simion

Autorii documentului susțin că întâlnirea cu liderul AUR a ridicat mai multe semne de întrebare.

„În cadrul uneia dintre aceste întâlniri, cu domnul George Simion, liderul partidului politic AUR și, la acel moment, candidat la funcția de președinte, delegația a observat o conduită care a ridicat îngrijorări serioase privind atmosfera și declarațiile făcute în timpul discuției oficiale”, scrie Sprînceană.

Potrivit memorandumului, în timpul discuțiilor ar fi fost consumate băuturi alcoolice.

„În timpul întâlnirii au fost consumate mai multe băuturi alcoolice, iar numeroase sticle erau prezente pe și în jurul mesei la care se desfășura întâlnirea. Astfel de circumstanțe au creat o atmosferă incompatibilă cu standardele profesionale așteptate în mod normal în cadrul unor consultări oficiale cu o delegație internațională”, se arată în document.

Declarațiile despre Visa Waiver

Autorii scrisorii susțin că momentul care a atras atenția delegației a fost o afirmație făcută de George Simion despre programul Visa Waiver.

„Mai îngrijorătoare au fost declarațiile făcute în timpul discuției, în care domnul Simion a recunoscut deschis și a afirmat cu mândrie că a desfășurat activități de lobby și advocacy în Statele Unite, cu scopul de a influența decizii de politică privind participarea României la Programul Visa Waiver al Statelor Unite”, scrie Sprînceană.

În același document se menționează că liderul AUR ar fi făcut o declarație directă pe această temă.

„În cadrul aceleiași întâlniri, domnul George Simion a admis personal, în limba engleză și în fața întregii delegații a Statelor Unite, că el a fost personal responsabil pentru eliminarea României din Programul Visa Waiver”, se mai arată în memorandum.

Reacția oficialilor americani

Potrivit scrisorii semnate de Aaron Gentry, declarația liderului AUR a fost considerată un motiv de îngrijorare.

„Ceea ce m-a frapat însă ca fiind un motiv serios de îngrijorare a fost faptul că acest candidat a recunoscut deschis și a confirmat în fața unui oficial al Statelor Unite că el a fost personal responsabil pentru eliminarea României din Programul Visa Waiver. El a afirmat acest lucru direct în limba engleză și s-a declarat mândru de faptul că a reușit să facă acest lucru prin influența sa asupra unor oficiali americani din Washington DC. Cuvintele și intențiile sale au fost de neconfundat”, se arată în scrisoare.

Autorul documentului afirmă că informațiile au fost transmise președintelui României pentru analiză.

„Având în vedere gravitatea unei asemenea declarații, pot confirma că am fost martor direct la aceasta. Vă transmit aceste informații spre analiza dumneavoastră”, se mai precizează în document.

Când au fost trimise scrisorile

Cele două scrisori au fost redactate pe data de 4 martie 2026 și au fost adresate Administrației Prezidențiale de la Palatul Cotroceni.

Documentele prezintă detalii despre întâlnirile delegației americane cu mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din România și despre discuțiile purtate în acea perioadă privind relațiile dintre România și Statele Unite.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: