Georgescu Dragos
Un capitol important din istoria industriei românești se încheie oficial. Fabrica AEM Timisoara, cunoscută timp de decenii pentru producția de contoare electrice și echipamente de măsură, a intrat definitiv în faliment.
Una dintre cele mai mari fabrici din România a intrat în faliment. A fost un simbol al anilor 90
Decizia a fost confirmată de Curtea de Apel Timisoara, care a menținut hotărârea pronunțată anterior de Tribunalul Timis privind deschiderea procedurii de faliment.
Astfel se încheie un proces juridic început cu mai bine de un deceniu în urmă, când compania a intrat în insolvență. În acea perioadă, fabrica se confrunta cu datorii considerabile și cu dificultăți economice care au făcut imposibilă continuarea activității în forma existentă.
Falimentul marchează finalul unei companii care, în trecut, a fost considerată un exemplu de privatizare reușită în România anilor ’90.
O fabrică emblematică pentru industria românească
AEM Timișoara a fost, timp de zeci de ani, unul dintre reperele industriei românești de echipamente electrice.
Compania producea contoare electrice, aparate de măsură și diverse echipamente utilizate în rețelele energetice.
Produsele fabricate la Timișoara erau distribuite atât pe piața internă, cât și în numeroase alte țări.
În perioada comunistă, fabrica era una dintre cele mai importante unități industriale din vestul României.
După schimbările economice din anii ’90, AEM a fost privatizată și a continuat să funcționeze ca un producător relevant pe piața echipamentelor electrice.
Pentru mulți specialiști din domeniu, compania reprezenta un exemplu de adaptare la economia de piață.
Cu toate acestea, în anii următori au apărut dificultăți financiare care au afectat stabilitatea companiei.
Intrarea în insolvență și acumularea datoriilor
Problemele financiare ale companiei au devenit evidente în anul 2014.
În martie acel an, AEM Timișoara a intrat oficial în procedură de insolvență.
La momentul respectiv, societatea avea datorii estimate la aproximativ 370 de milioane de lei.
Insolvența reprezintă o procedură juridică prin care o companie aflată în dificultate financiară încearcă să își reorganizeze activitatea și să își achite datoriile către creditori.
În multe cazuri, această procedură oferă firmelor șansa de a continua activitatea și de a evita falimentul.
În cazul AEM, însă, situația economică s-a dovedit mult mai dificilă decât se anticipase inițial.
Pe parcursul anilor care au urmat, compania nu a reușit să găsească o soluție viabilă pentru relansarea producției și pentru restructurarea datoriilor.
Planul de reorganizare respins de creditori
În august 2025, a fost depus un plan de reorganizare care ar fi trebuit să ofere o șansă de redresare a companiei.
Acest plan includea măsuri menite să reducă datoriile și să permită reluarea activității industriale.
Totuși, pentru a putea fi implementat, planul avea nevoie de aprobarea creditorilor.
Printre creditorii principali ai companiei se aflau instituții importante, precum ANAF și Eximbank Romania.
Cele două instituții dețineau împreună aproximativ 40% din totalul creanțelor.
Planul de reorganizare nu a primit votul necesar pentru a fi adoptat.
După respingerea acestuia, procedura a intrat într-o nouă etapă.
Administratorul judiciar și unul dintre creditori au solicitat instanței deschiderea procedurii de faliment.
Decizia instanțelor de judecată
Cererea privind deschiderea procedurii de faliment a fost analizată de Tribunalul Timiș.
Instanța a admis solicitarea și a dispus intrarea companiei în faliment.
Decizia a fost contestată, iar cazul a ajuns în fața Curții de Apel Timișoara.
Pe 10 martie 2026, instanța a confirmat hotărârea Tribunalului Timiș, făcând astfel definitivă decizia de faliment.
Această hotărâre marchează finalul procesului juridic privind reorganizarea companiei.
Odată cu intrarea în faliment, activele societății urmează să fie valorificate pentru plata datoriilor către creditori.
Ce se va întâmpla cu activele fabricii
Potrivit unor surse apropiate procedurii, activele companiei vor fi scoase la licitație.
Scopul acestei proceduri este recuperarea unei părți din datoriile acumulate de societate.
Totuși, vânzarea fabricii ca un întreg este considerată puțin probabilă.
Specialiștii implicați în procedură estimează că activele vor fi valorificate separat.
Aceasta înseamnă că terenurile, clădirile, utilajele și alte bunuri ar putea fi vândute în etape sau către cumpărători diferiți.
Această strategie este frecvent utilizată în cazul companiilor aflate în faliment, deoarece permite obținerea unui preț mai bun pentru fiecare categorie de active.
Pentru orașul Timișoara, viitorul acestor active reprezintă un subiect important, deoarece terenurile industriale pot deveni atractive pentru dezvoltatori sau investitori.
