Horațiu Potra rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația formulată împotriva măsurii dispuse anterior. Decizia, pronunțată joi, este definitivă. Instanța a stabilit că solicitarea liderului mercenarilor din Congo este nefondată, menținând astfel măsura arestului preventiv dispusă în acest dosar.
Horațiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul și nepotul său sunt plasați sub control judiciar
În schimb, magistrații au admis contestațiile depuse de fiul și nepotul acestuia, Potra Alexandru Cosmin și Potra Dorian. Cei doi au fost eliberați din arest la domiciliu și plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, în intervalul 2 aprilie – 31 mai 2026.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Potra Horaţiu împotriva încheierii din 18 martie 2026 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti”, se arată în decizia instanței.
„Admite contestațiile formulate de inculpaţii Potra Alexandru Cosmin şi Potra Dorian împotriva aceleiaşi încheieri. Desființează, în parte, încheierea contestată şi, rejudecând (…) dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpaţii Potra Alexandru Cosmin şi Potra Dorian cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data de 02 aprilie 2026 până la 31 mai 2026, inclusiv”, se mai arată în decizia instanței.
Horațiu Potra se află în detenție din noiembrie 2025, după ce a fost extrădat din Dubai. Anterior, acesta fusese reținut în septembrie pe aeroport, împreună cu fiul și nepotul său, înainte de a se îmbarca într-un zbor cu destinația Moscova.
În dosar, Potra este acuzat de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, precum și de încălcarea regimului armelor, munițiilor și materialelor explozive.
Cazul este instrumentat de Parchetul General, iar liderul mercenarilor a fost trimis în judecată alături de Călin Georgescu și alte aproximativ 20 de persoane, într-un dosar care vizează acțiuni împotriva ordinii constituționale.






















