Starea de sănătate a fostului selecționer al României, Mircea Lucescu, continuă să se agraveze, potrivit celor mai recente informații transmise de Spitalul Universitar de Urgență București. Acesta rămâne internat la secția de Terapie Intensivă, unde este monitorizat permanent de o echipă medicală complexă.
Mircea Lucescu, în stare critică
Medicii au efectuat o investigație CT amplă pentru a evalua evoluția stării pacientului, iar rezultatele indică apariția unor complicații severe. Reprezentanții unității medicale au transmis că examinarea a evidențiat probleme atât la nivel cerebral, cât și pulmonar.
„Pacientul a fost supus astăzi unei investigații CT complexe. La examinarea CT s-au evidențiat multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar”, au transmis reprezentanții SUUB.
În urma acestor rezultate, medicii au analizat în detaliu situația clinică și au discutat cu familia fostului selecționer despre evoluția cazului și opțiunile medicale disponibile.
„Medicii care îngrijesc pacientul au analizat în detaliu situația, informând familia”, se arată în informare.
Potrivit aceleiași informări, Mircea Lucescu va rămâne în continuare internat la Terapie Intensivă, sub supraveghere strictă, fiind îngrijit de o echipă pluridisciplinară.
„Pacientul va rămâne sub supravegherea strictă a echipei pluridisciplinare din SUUB. SUUB va reveni cu informații publice”, au mai transmis reprezentanții spitalului.






















