Președintele SUA, Donald Trump, analizează posibilitatea relocării unor trupe americane din Europa, pe fondul nemulțumirilor față de reacția unor aliați NATO în contextul conflictului cu Iranul. Potrivit The Wall Street Journal, planul ar viza retragerea militarilor din baze situate în Germania și Spania și mutarea acestora în state considerate mai cooperante, precum România, Polonia sau Grecia.
Donald Trump nu uită România
Informațiile vin după o întâlnire între liderul american și secretarul general al NATO, Mark Rutte, desfășurată cu ușile închise, la scurt timp după armistițiul fragil din conflictul cu Iranul. Rutte a declarat ulterior că discuția a fost una „sinceră”, menționând că înțelege dezamăgirea lui Trump față de unele state aliate, dar a subliniat că multe țări europene au oferit sprijin indirect, inclusiv logistic, autorizații de survol și acces la baze militare.
Până în prezent, Donald Trump nu a făcut declarații oficiale despre conținutul discuției, însă pe platforma sa, Truth Social, a transmis un mesaj critic la adresa NATO: „NATO nu a fost acolo atunci când am avut nevoie de ei și nu vor fi acolo dacă vom avea din nou nevoie de ei. Amintiți-vă de Groenlanda, acea mare bucată de gheață, prost administrată!!!”.
Potrivit WSJ, administrația americană ia în calcul un plan prin care ar „penaliza” statele NATO care nu au răspuns favorabil solicitărilor Washingtonului. Acest plan ar presupune redistribuirea trupelor americane din țările considerate mai puțin implicate către cele care au susținut activ inițiativele SUA.
O astfel de măsură ar fi mai puțin drastică decât o eventuală retragere a Statelor Unite din NATO, scenariu menționat anterior de Trump, dar care nu poate fi pus în aplicare fără aprobarea Congresului. Ideea relocării trupelor a fost discutată și în ultimele săptămâni în cadrul administrației americane, însă se află încă într-un stadiu preliminar.
În prezent, SUA au aproximativ 84.000 de militari desfășurați în Europa, numărul variind în funcție de exercițiile militare și rotațiile de trupe. Bazele americane de pe continent au un rol strategic major, atât pentru operațiunile globale ale Washingtonului, cât și pentru securitatea regională, în special în raport cu Rusia.
Nemulțumirile administrației americane vizează mai multe state. Spania a refuzat să crească bugetul pentru apărare la nivelul solicitat și a limitat accesul avioanelor americane. Italia a restricționat temporar utilizarea unei baze din Sicilia, iar Franța a impus condiții privind utilizarea unei baze aeriene. Germania a fost criticată pentru poziția sa față de conflict și pentru reacțiile oficialilor de la Berlin.
În acest context, țările din Europa de Est sunt văzute ca parteneri mai receptivi. România, alături de Polonia, Lituania și Grecia, este menționată printre statele care ar putea beneficia de o eventuală redistribuire a trupelor americane. Aceste țări au alocat procente mai mari din PIB pentru apărare și au oferit sprijin rapid în operațiunile SUA.






















