Lumea fotbalului românesc este în doliu în ziua în care Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum. Foștii elevi ai marelui antrenor își exprimă durerea în mod public. Printre aceștia se numără și Florin Răducioiu. Fostul atacant a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale. Postarea a atras atenția prin sinceritatea și încărcătura emoțională.
În dimineața înmormântării, Florin Răducioiu a ales să își exprime sentimentele printr-o postare pe Instagram, în care a rememorat etapele importante ale carierei sale, legate direct de Mircea Lucescu. Mesajul este construit sub forma unui dialog imaginar, care urmărește parcursul său profesional, de la debut până la momentul despărțirii.
Mesajul sfâșietor al lui Florin Răducioiu în ziua înmormântării lui Mircea Lucescu
Fostul internațional român a reamintit momentele în care antrenorul i-a oferit încredere și l-a susținut, chiar de la o vârstă fragedă. Acesta evocă debutul la doar 16 ani, primele goluri și parcursul spre echipa națională.
Bună dimineața , Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Astăzi debutez în Divizia A cu Timișoara. Mi-ai zis că nu contează că am doar 16 ani. Că ai încredere în mine și că aduc mult cu bunul tău prieten , Nea Florică Dumitrache…
Bună dimineața , Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Mi-ai zis că astăzi o să intru și o să dau golul victoriei cu Bacăul. Că o să fie primul meu gol la seniori. Și că nu contează că am doar 16 ani…
Bună dimineața , Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Debutez în Echipa Națională! Mi-ai spus că se va întâmpla asta dacă te voi asculta. Și te-am ascultat.Bună dimineața , Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Astăzi avem finala cu Steaua. Acum 2 ani te-ai supărat tare când au ieșit de pe teren iar anul trecut am pierdut la Brașov , când Gică , copilul tău, ne-a dat iarăși gol. Dar ce îți mai plac, Nea Mircea, meciurile cu Steaua…
Bună dimineața , Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Vin la Brescia. Mi-e dor să lucrăm împreună.
Bună dimineața , Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Plec la Milan. Îmi va fi dor de tine…Bună dimineața , Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Mâine jucăm cu Suedia pentru semifinalele Cupei Mondiale. Îți multumesc, Nea Mircea! Fără Dumneata , nu ajungeam aici…
Bună dimineața, Nea Mircea! Nu! Nu sunt pregătit pentru ziua asta…
– postarea tulburătoare a lui Florin Răducioiu
View this post on Instagram
Postarea reflectă relația apropiată dintre cei doi, dar și influența decisivă pe care Mircea Lucescu a avut-o asupra carierei lui Florin Răducioiu. Fostul atacant a fost unul dintre jucătorii formați și susținuți de antrenor în momente cheie.
Florin Răducioiu a ajuns la Brescia în 1992, fiind dorit de Mircea Lucescu, iar ulterior a avut o carieră importantă în fotbalul european. A câștigat titlul cu Dinamo în 1990 și a devenit campion în Italia, alături de AC Milan, în 1994, sezon în care a câștigat și Liga Campionilor.
Mircea Lucescu rămâne una dintre cele mai importante figuri din istoria fotbalului. A început la Dinamo București, unde a câștigat șapte titluri și o Cupă a României ca jucător.
Ca antrenor, a pregătit numeroase echipe importante, printre care Dinamo, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit și Dinamo Kiev, dar și echipele naționale ale României și Turciei.
În cariera sa de tehnician, a obținut 36 de trofee, inclusiv Cupa UEFA și Supercupa Europei, confirmând statutul său de unul dintre cei mai titrați antrenori din fotbalul internațional.




















