Redactia.ro

Răzvan Lucescu, discurs sfâșietor la înmormântarea tatălui. Emoțiile l-au copleșit în biserică

Razvan Lucescu

Slujba de înmormântare a lui Mircea Lucescu a avut loc vineri, 10 aprilie, la Biserica Sfântul Elefterie din București, într-un cadru restrâns, în prezența familiei și a apropiaților. Evenimentul a fost marcat de momente încărcate de emoție, iar fiul marelui antrenor, Răzvan Lucescu, a rostit un discurs care i-a impresionat pe cei prezenți.

Începând cu ora 10:00, biserica din cartierul Cotroceni a găzduit ceremonia religioasă dedicată celui considerat unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc. Accesul în interior a fost limitat la membrii familiei, prieteni apropiați și personalități din lumea sportului, care au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Mircea Lucescu.

Răzvan Lucescu, discurs sfâșietor la înmormântarea tatălui

În aceste momente dificile, Răzvan Lucescu a fost alături de familie și a încercat să rămână puternic. În timpul slujbei, acesta a luat cuvântul și a transmis un mesaj profund, însă emoțiile l-au copleșit.

Potrivit declarațiilor făcute de Marius Niculae, prezent la ceremonie, discursul lui Răzvan a fost unul impresionant, dar greu de dus până la capăt din cauza încărcăturii emoționale.

„A fost impresionant, Răzvan nu și-a putut stăpâni emoțiile, dar în final a spus că speră ca tatăl lui, de acolo de sus, să fie mulțumit de ceea ce a realizat”, a declarat Marius Niculae la DigiSport.

Pe lângă Răzvan Lucescu, alte două figuri importante din fotbalul românesc au luat cuvântul în interiorul bisericii. Este vorba despre George Copos, fost patron al Rapidului, club alături de care Mircea Lucescu a câștigat titlul de campion în 1999, și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, instituția unde Il Luce a activat în ultima parte a carierei sale.

Ceremonia religioasă a inclus și un mesaj transmis de Patriarhul Daniel. Acesta a subliniat legătura apropiată pe care Mircea Lucescu a avut-o cu biserica de-a lungul vieții sale.

„A venit un mesaj și un mesaj de la Preafericitul Daniel. Chiar menționa că Mircea Lucescu a fost aproape de biserică și a ajutat la reconstruirea unei biserici în Istanbul”, a mai spus Marius Niculae.

Atmosfera din interiorul bisericii a fost una solemnă, dominată de reculegere și respect. Cei prezenți au rememorat momente din cariera și viața lui Mircea Lucescu, un nume care a marcat profund fotbalul românesc și internațional.

După încheierea slujbei, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost pregătit pentru a fi dus spre locul de veci, acolo unde urma să fie înmormântat cu onoruri militare.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: