O tânără mamă de doar 23 de ani și-a pierdut viața în urma accidentului grav produs pe Valea Oltului. Ana-Maria, din Cisnădie, era însărcinată cu al doilea copil și se pregătea să își mărească familia. Femeia se afla în mașină alături de soțul ei în momentul impactului.
Autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de un alt vehicul care a pătruns pe contrasens. În urma coliziunii, mașina lor a fost aruncată în afara carosabilului și s-a răsturnat în apropierea unei linii de cale ferată.
Cine era tânăra de 23 de ani moartă în tragedia de pe Valea Oltului
Impactul a fost extrem de puternic. Tânăra a rămas încarcerată între fiarele contorsionate, iar echipajele de intervenție au ajuns de urgență la fața locului pentru a o scoate din mașină.
După ce a fost extrasă, Ana-Maria a fost transportată cu elicopterul SMURD la un spital din Craiova. În ciuda eforturilor medicilor, viața ei nu a mai putut fi salvată. A murit în aceeași zi.
În urma ei a rămas un copil mic, dar și o familie distrusă de durere. Soțul tinerei, în vârstă de 27 de ani, a fost rănit în accident și este internat la Spitalul Județean din Sibiu, unde primește îngrijiri medicale.
Potrivit celor care au cunoscut-o, Ana-Maria ducea o viață liniștită alături de familie. Era pasionată de grădinărit și iubea călătoriile. Urma să devină mamă pentru a doua oară, iar vestea tragediei a șocat întreaga comunitate.
Accidentul s-a produs luni, pe DN7, în zona localității Racovița, pe Valea Oltului. Imaginile surprinse de o cameră de bord arată momentul în care cele două autoturisme se lovesc frontal. În urma impactului, trei persoane au fost rănite: șoferul de 27 de ani, tânăra de 23 de ani din același autoturism și o pasageră din celălalt vehicul.
Reprezentanții IPJ Vâlcea au transmis că ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.
„În urma acestui eveniment rutier au rezultat trei victime, respectiv conducătorul auto în vârstă de 27 de ani, o pasageră de 23 de ani din același autoturism, precum și o pasageră din celălalt autovehicul. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Traficul rutier și feroviar sunt temporar blocate pentru intervenția echipajelor și efectuarea cercetărilor la fața locului. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a transmis IPJ Vâlcea.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs, exact, tragedia.






















