Medana a mers la Cluj-Napoca pentru a-i aduce un ultim omagiu actorului Ioan Isaiu, stins din viață fulgerător pe 9 mai, în timpul filmărilor. Soția lui Alin Oprea a fost prezentă la priveghiul organizat la Teatrul Național, acolo unde numeroși colegi, prieteni și admiratori și-au luat rămas bun de la regretatul artist.
Medana, apariție sfâșietoare la priveghiul lui Ioan Isaiu
Ioan Isaiu urma să împlinească 57 de ani în luna august. Actorul a murit în urma unui infarct, chiar pe platoul de filmare. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat timp de aproape o oră să îl resusciteze, însă fără succes.
Marți, trupul neînsuflețit al actorului a fost depus în foaierul Teatrului Național din Cluj-Napoca, locul unde Ioan Isaiu a jucat ani la rând și unde a fost apreciat de public și colegi.
Printre cei care au venit să își ia rămas bun s-a aflat și Medana, apropiată a familiei actorului. Îmbrăcată într-o ținută complet neagră, discretă și elegantă, aceasta a participat la priveghi și a publicat ulterior un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
Soția lui Alin Oprea a postat o fotografie realizată în trecut alături de Ioan Isaiu, dar și o imagine surprinsă în timpul priveghiului.
„Doamne, cum este viața… Cândva așa, iar astăzi, atât de diferit. Pentru prima dată am pășit pragul Teatrului Național din Cluj și, în loc să îl văd pe scenă pe acest mare și fabulos actor, l-am văzut între patru scânduri, într-un sicriu. Sentimentul a fost înfiorător.
A fost ultimul lui spectacol, peste care cortina s-a tras în ropote de aplauze și lacrimi. O sală întreagă plângea, în timp ce își lua rămas bun de la omul care a dăruit emoție, talent și frumusețe sufletească unei lumi întregi.
Să prețuim ceea ce avem atunci când avem. Să fim mai atenți cu oamenii dragi nouă, să îi iubim mai mult, să îi ascultăm mai des și să nu amânăm lucrurile care contează cu adevărat. Pentru că ziua de mâine nu ne aparține nouă… ci lui Dumnezeu”, a fost mesajul Medanei.
Moartea actorului Ioan Isaiu a provocat un val de reacții în lumea artistică, iar mesajele de regret au continuat să apară pe rețelele sociale și în mediul public.






















