Redactia.ro

Se schimbă regulile fiscale în România! Cine scapă oficial de e-Factura

Cum încărcați facturile în sistemul RO e-Factura? Explicațiile pas cu pas

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care anumite categorii de contribuabili sunt scutite de utilizarea sistemului RO e-Factura. Printre cei vizați se află persoanele care obțin venituri din drepturi de autor și agricultorii persoane fizice.

Proiectul a fost votat cu 302 voturi pentru, doar două împotrivă și fără abțineri. Camera Deputaților a fost for decizional în acest caz, iar inițiativa a fost susținută atât de parlamentarii puterii, cât și de cei ai opoziției.

Se schimbă regulile fiscale în România

Legea aprobă Ordonanța de Urgență nr. 128/2024 privind modificarea Codului Fiscal și introducerea unor măsuri de digitalizare.

Amendamentul susținut de Ministerul Finanțelor urmărește simplificarea regulilor privind utilizarea sistemului RO e-Factura și reducerea birocrației pentru anumite categorii de persoane fizice.

Potrivit noilor prevederi, persoanele fizice care se identifică fiscal prin CNP nu vor mai fi obligate să utilizeze sistemul electronic de facturare. Pentru acestea, folosirea platformei va rămâne opțională.

Cine scapă oficial de e-Factura

Printre categoriile exceptate se numără și institutele culturale. Autoritățile au motivat decizia prin dificultățile de accesare a sistemului în cazul persoanelor care nu dețin cod de identificare fiscală.

De asemenea, agricultorii persoane fizice nu vor fi obligați să folosească RO e-Factura. Motivul invocat este faptul că aceștia utilizează deja carnete de comercializare care conțin informațiile obligatorii ale unei facturi și permit trasabilitatea operațiunilor.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a precizat că printre excepțiile introduse se află și veniturile obținute din drepturi de autor.

Decizia vine după numeroase solicitări și petiții formulate în ultimele luni de persoane care au atras atenția că sistemul electronic de facturare complică activitatea creatorilor și a persoanelor fizice fără experiență contabilă.

Autoritățile susțin că digitalizarea trebuie să simplifice procedurile fiscale și să reducă birocrația, nu să creeze dificultăți suplimentare pentru contribuabili.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: