Curtea de Apel București a decis miercuri suspendarea deciziei Consiliului Național al Audiovizualului din 27 mai, prin care postul Realitatea Plus era obligat să își întrerupă emisia timp de trei ore. Hotărârea instanței nu este definitivă, însă este executorie și a fost pronunțată cu o zi înainte de termenul la care postul TV trebuia să pună în aplicare sancțiunea CNA, scrie HotNews.
Pe 27 mai, CNA decisese sancționarea Realitatea Plus cu suspendarea emisiei pentru trei ore, ca urmare a unor abateri constatate în 34 de emisiuni difuzate în luna ianuarie. Sancțiunea urma să fie aplicată chiar astăzi, joi, 4 iunie, în intervalul orar 18:00 – 21:00.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare. Procesele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție pot dura, însă, cel puțin un an.
Pe scurt, instanța a dispus următoarele:
„Admite cererea de suspendare. Dispune suspendarea executării Deciziei CNA din data de 27.05.2026, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei PHG MEDIA INVEST S.R.L., pentru postul Realitatea Plus, „obligaţia de a difuza, în data de 04.06.2026, în intervalul orar 18:00-21:00, timp de 3 ore, numai textul deciziei de sancţionare”. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti.”






















