Redactia.ro

Pe cine va numi Nicușor Dan premier dacă guvernul Tomac va pica la votul din Parlament

Eugen Tomac

Președintele Nicușor Dan analizează un nou scenariu politic în cazul în care Guvernul propus de Eugen Tomac nu va obține votul de învestitură în Parlament săptămâna viitoare. Potrivit unor surse politice, șeful statului ar lua în calcul desemnarea lui Radu Burnete pentru funcția de prim-ministru, într-o încercare de a debloca negocierile pentru formarea unui nou Executiv.

Conform informațiilor apărute în mediul politic, Radu Burnete, în prezent consilier prezidențial pentru politici economice și sociale, ar putea deveni opțiunea preferată a lui Nicușor Dan dacă actuala formulă guvernamentală nu reușește să treacă de votul Parlamentului.

În acest context, președintele ar urma să poarte discuții la Palatul Cotroceni cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru identificarea unei formule de guvernare susținute de partidele care au făcut parte din fosta coaliție.

O astfel de mișcare ar reprezenta o nouă încercare a șefului statului de a readuce la masa negocierilor formațiunile care au ales să se distanțeze de PSD după moțiunea de cenzură care a schimbat actualul peisaj politic.

Între timp, șansele lui Eugen Tomac de a obține sprijinul necesar pentru învestire sunt considerate tot mai reduse de către surse din mediul politic.

Un posibil sprijin pentru o formulă guvernamentală diferită a fost sugerat și de liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a declarat că formațiunea sa susține ideea unui Executiv format din miniștri politici și în care să fie reprezentată și Uniunea.

„După prima încercare trebuie să vedem cum se poate merge mai departe, dar în acest moment nu putem specula ce se va întâmpla. (…) Dacă se întâmplă să pice guvernul (Tomac – n.a.) sau să depună mandatul, atunci partidele politice trebuie să ceară o consultare cu președintele și ar trebui să vină toate partidele cu propuneri de premieri, pentru că suntem la a doua încercare.

Și PNL, și PSD, și USR, și AUR, și ceilalți, și noi ar trebui să spunem ceva. Președintelui trebuie să îi fie oferit ceva, pentru că acesta este rolul partidelor în construcția noastră politică, să propună, dacă nu are nimeni majoritate singur, să încerce să găsească o formulă”, a declarat Kelemen Hunor la TVR Info.

În ceea ce privește PNL, poziția oficială nu este încă clară. În interiorul partidului există discuții privind organizarea unui congres extraordinar care să stabilească direcția politică în perioada următoare și eventualele alianțe pe care liberalii sunt dispuși să le accepte.

Nici în USR situația nu este simplă. Potrivit informațiilor din partid, există puțini lideri care susțin o colaborare guvernamentală cu PSD. O parte importantă a electoratului formațiunii respinge o astfel de variantă și consideră că noi compromisuri politice ar putea afecta și mai mult imaginea partidului.

În aceste condiții, următoarele zile se anunță decisive pentru viitorul Guvernului. Dacă Eugen Tomac nu va reuși să obțină votul Parlamentului, negocierile pentru desemnarea unui nou premier ar putea începe imediat, iar numele lui Radu Burnete ar putea deveni unul dintre cele mai importante pe agenda politică de la Palatul Cotroceni.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: