Pentru românii din diaspora care iau în calcul revenirea în țară, statul român, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), a pus la dispoziție un pachet complex de sprijin financiar și servicii de integrare profesională. Printre măsurile cele mai importante se numără și o primă de instalare care poate ajunge până la 15.500 de lei, destinată celor care își schimbă domiciliul pentru a începe un loc de muncă în România.
Românii din străinătate primesc bani dacă se întorc în țară
Acest sprijin vine în contextul în care mulți români din străinătate ezită să se întoarcă din cauza incertitudinii legate de un loc de muncă stabil și bine plătit. Autoritățile susțin că scopul acestor programe este facilitarea reintegrării rapide pe piața muncii și reducerea barierelor administrative sau financiare care pot descuraja întoarcerea acasă.
Primul pas pentru accesarea acestor beneficii este înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă la agenția județeană de ocupare. Pentru dosar sunt necesare documente precum actul de identitate, dovezi ale studiilor și calificărilor, un CV actualizat în format european, dar și o declarație pe propria răspundere privind starea de sănătate. Procedura poate fi realizată și online, prin transmiterea documentelor pe e-mail, pentru a simplifica procesul pentru cei reveniți din străinătate.
După înregistrare, beneficiarii pot accesa mai multe servicii gratuite. Printre acestea se numără medierea muncii, care îi conectează direct cu angajatorii, consilierea profesională pentru orientare în carieră și formarea profesională gratuită, menită să ofere noi competențe sau recalificare în domenii căutate pe piața muncii. În plus, persoanele fără diplome formale, dar cu experiență practică, pot solicita evaluarea și recunoașterea competențelor dobândite informal.
Statul român oferă și stimulente financiare directe pentru cei care se angajează pe o perioadă de cel puțin 12 luni
Pe lângă aceste servicii, statul oferă și stimulente financiare pentru persoanele care se angajează pe o perioadă de minimum 12 luni. Una dintre formele de sprijin este prima de relocare, acordată celor care își găsesc un loc de muncă la peste 50 de kilometri de domiciliu și sunt nevoiți să se mute. Aceasta poate ajunge la aproximativ 900 de lei lunar, timp de până la trei ani, cu condiția ca veniturile să nu depășească un anumit plafon și ca angajatorul să nu asigure deja cazare sau chirie.
O altă formă de sprijin este prima de încadrare, destinată celor care acceptă un loc de muncă aflat la cel puțin 15 kilometri distanță de domiciliu. Suma variază în funcție de distanță și este acordată pe o perioadă de până la un an.
În situația în care persoana decide să își schimbe complet domiciliul pentru a începe un nou job, se poate acorda prima de instalare, care poate ajunge până la 15.500 de lei, în funcție de situația familială și condițiile de relocare, scrie MAE.
Pe lângă sprijinul acordat angajaților, programul include și facilități pentru angajatori. Companiile care încadrează persoane din categorii considerate vulnerabile — precum tineri fără experiență, persoane peste 45 de ani sau șomeri de lungă durată — pot primi subvenții lunare de până la 2.250 de lei pentru fiecare angajat. Există, de asemenea, programe speciale dedicate integrării tinerilor cu risc de marginalizare, prin care firmele pot beneficia de sprijin financiar suplimentar pentru a facilita angajarea acestora.






















