Redactia.ro

Concedieri la STB. Sute de oameni rămân fără loc de muncă. Cine primește salarii compensatorii

angajații STB

Societatea de Transport București (STB) va disponibiliza 800 de angajați, în cadrul unui plan de eficientizare. Dintre aceștia, până la 200 de persoane pot alege plecarea voluntară, cu compensații de șase salarii medii brute. Anunțul a fost făcut de președintele Sindicatului Transportatorilor STB, Vasile Petrariu, pentru Agerpres.

Concedieri la STB. Sute de oameni rămân fără loc de muncă. Cine primește salarii compensatorii

STB are în prezent 9.504 de angajați. Planul de reorganizare prevede reducerea a 800 de posturi, ca parte a unui act adițional semnat recent la nivelul companiei.

„Nu milităm pentru concedierea oamenilor, nu aceasta este misiunea noastră”, a declarat liderul sindical. Potrivit acestuia, sindicatul a insistat ca angajații afectați să primească despăgubiri financiare corespunzătoare, în contextul unei legislații care limitează plățile compensatorii la maximum 12 salarii, față de cele 20 prevăzute anterior în contractul colectiv de muncă.

Procedura de înscriere pentru plecările voluntare a început miercuri, 22 iulie, și se încheie luni, 27 iulie. Angajații care îndeplinesc condițiile din planul social își pot depune cererile în acest interval.

Cei care aleg această variantă vor primi șase salarii medii brute, plătite în cel mult două tranșe. Schema este limitată la maximum 200 de persoane, atât din cauza resurselor financiare disponibile, cât și pentru păstrarea personalului în meseriile cu deficit. Directorul general al STB va decide cine poate pleca, în funcție de activitatea desfășurată și de necesitățile companiei.

Liderul sindical estimează că alți 200-250 de salariați din planul de reorganizare sunt eligibili pentru pensionare. Pentru ceilalți, compensațiile financiare vor fi calculate în funcție de vechimea în muncă.

Angajații cu până la 15 ani vechime vor primi două salarii compensatorii. Cei cu vechime între 15 și 20 de ani vor beneficia de trei salarii, iar cei cu peste 20 de ani vechime, de patru salarii. Pentru plecările voluntare, vechimea nu contează, singurul criteriu fiind îndeplinirea condițiilor din planul social.

Calendarul restructurării

Listele finale ale salariaților afectați urmează să fie definitivate până la sfârșitul lunii iulie. Deciziile de preaviz, cu o durată de 20 de zile, vor fi emise în prima parte a lunii august.

Potrivit estimărilor sindicale, deciziile de concediere ar putea fi emise până la finalul lunii august. De la 1 septembrie, STB și sindicatele urmează să înceapă negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă, într-un context deja marcat de procedura de insolvență a companiei.

Alte probleme cu care se confruntă STB

Compania se confruntă în continuare cu un deficit de conducători de vehicule, categorie profesională afectată de o fluctuație constantă de personal. Peste zece angajați din această categorie părăsesc STB în fiecare lună.

STB trebuie să realizeze anul acesta aproximativ 93 de milioane de kilometri, cu toate mijloacele de transport din flotă. Personalul administrativ și de conducere reprezintă în prezent aproximativ 14% din totalul angajaților, urmând ca reorganizarea să reducă această pondere la circa 8%.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: