Dependența de substanțe este o boală complexă a creierului care se manifestă prin compulsivitatea severă de a consuma substanțe în ciuda efectelor dăunătoare ale acestora. De cele mai multe ori, este vorba de alcool sau de droguri și folosirea acestora până la punctul în care le preia viața.
Totuși această boală are un tratament și persoanele care suferă de ea pot fi vindecate.
Oamenii cu această boală au o gândire, comportament și funcții ale corpului distorsionate față de cele normale, la care ne raportăm în mod normal. Se schimbă legăturile din creier și persoana devine absolut dependentă de utilizarea acestor substanțe, dorința de a ingera substanța surclasând orice altă dorință sau nevoie a corpului.
Studiile de imagistică ale creierului au arătat că această schimbare în funcționalitatea creierului afectează zone importante ale gândirii umane, cum ar fi: judecata, luarea deciziilor, învățatul, memoria și controlul comportamentului.
Efectele negative ale schimbărilor din creier pot dura mult mai mult timp după efectul de plăcere intensă, de intoxicație creat de substanța folosită. O altă problemă este că în timp, oamenii dezvoltă o obișnuință la substanță, cât și efectele sale, astfel încât pentru a resimți aceleași efecte plăcute de intoxicație, aceștia au nevoie de cantități din ce în ce mai mari.
Ce este dependența. Oamenii iau aceste substanțe pentru:
• A se simți bine în sensul de căutare a plăcerii;
• A se simți mai bine, în sensul de reconfortare în fața stresului sau diminuare a acestuia;
• Pentru a face mai bine în sens de performanțe sportive;
• De curiozitate și din pricina presiunii de grup.
Cei ce suferă de astfel de dependențe pot fi conștienți de dependența lor și efectele sale negative, dar nu se pot opri, chiar dacă vor. Prin alte efecte negative se mai numără boli care ar fi fost prevenite dacă nu ar fi fost dependența, moartea prematură, probleme cu familia, cei apropiați sau locul de muncă.






















