Ana Sasu
Tatăl meu a rămas văduv în urmă cu doisprezece ani.
Mama a fost marea lui iubire. Au fost împreună aproape treizeci de ani și, după ce ea s-a stins, tata părea că își închisese definitiv partea aceea din viață.
Mă numesc Andreea și, multă vreme, mi-am făcut griji pentru el.
— Tată, ai doar 58 de ani. Nu trebuie să rămâi singur pentru tot restul vieții, îi spuneam.
— Nu sunt singur. Vă am pe tine și pe nepoți.
— Știi la ce mă refer.
Zâmbea și schimba subiectul.
Ani întregi a refuzat orice încercare a prietenilor de a-i face cunoștință cu cineva. Nu voia aplicații, nu voia întâlniri și nici măcar nu accepta să vorbească despre posibilitatea unei alte relații.
Apoi, aproape peste noapte, ceva s-a schimbat.
Într-o duminică după-amiază, tata m-a sunat și mi-a spus:
— Cred că ai avut dreptate.
— În legătură cu ce?
— Poate ar trebui să încerc să cunosc pe cineva.
Am fost atât de fericită, încât aproape am început să plâng.
Nu știam atunci că, în următoarele luni, aveam să asist la un șir de întâmplări atât de ciudate, încât la un moment dat am ajuns să mă întreb dacă nu cumva exista ceva despre propriul meu tată pe care eu nu-l cunoșteam.
Prima femeie părea perfectă pentru el
Tata și-a făcut un profil pe o aplicație de întâlniri.
M-a rugat să-l ajut cu fotografiile.
— Pe asta nu, i-am spus când a ales o poză făcută cu șapte ani în urmă.
— De ce? Arăt bine.
— Tocmai de aceea. Trebuie să vadă cum arăți acum.
— Dar tot eu sunt.
Am râs amândoi.
În cele din urmă, și-a făcut profilul.
Prima femeie cu care a ieșit se numea Adriana.
Avea 55 de ani, era profesoară de limba română și, din ceea ce îmi povestise tata, părea exact genul de femeie pe care mi-aș fi imaginat-o lângă el.
Au mers la un restaurant.
Tata m-a sunat imediat ce a ajuns acasă.
— Cred că a mers foarte bine.
Vocea îi suna altfel.
Mai veselă.
— O să vă mai vedeți?
— Da. Sâmbătă mergem la teatru.
Numai că sâmbătă n-au mai mers nicăieri.
A doua zi după întâlnire, Adriana nu i-a mai răspuns.
Tata i-a trimis un mesaj.
Nimic.
A mai încercat o dată după două zile.
Tot nimic.
— Probabil s-a răzgândit, i-am spus.
— Sigur. Se întâmplă.
Părea dezamăgit, dar a trecut peste.
A doua femeie s-a numit Carmen.
Exact aceeași poveste.
Întâlnirea a mers minunat.
Au stat trei ore la restaurant.
La despărțire, ea i-a spus:
— Mi-ar plăcea să repetăm.
A doua zi, nimic.
După Carmen a venit Monica.
Apoi Elena.
Apoi Simona.
De fiecare dată se întâmpla același lucru.
După a șasea întâlnire am început să-mi pun întrebări
La început am crezut că tata avea pur și simplu ghinion.
Dar după a șasea femeie am început să observ tiparul.
Toate întâlnirile păreau să meargă foarte bine.
Uneori femeile chiar îi spuneau că vor să-l revadă.
Apoi venea dimineața următoare.
Și totul se termina.
Fără explicații.
Fără o ceartă.
Fără un mesaj în care să-i spună că nu sunt compatibili.
Pur și simplu nu mai doreau să continue.
Într-o seară am trecut pe la tata.
Stătea la masa din bucătărie cu telefonul în față.
— Nici Daniela nu mai răspunde?
A dat din cap.
— Nu.
M-am așezat lângă el.
— Ce s-a întâmplat la întâlnire?
— Nimic.
— Trebuie să se fi întâmplat ceva.
— Am mâncat. Am vorbit. Am râs.
— Ai băut?
— Un pahar de vin.
— Ai spus ceva nepotrivit?
Tata m-a privit aproape ofensat.
— Andreea!
— Încerc doar să înțeleg.
Și-a trecut mâna prin păr.
— Și eu încerc. Daniela chiar mi-a spus că s-a simțit foarte bine.
Apoi a rostit ceva care mi-a rămas în minte.
— Poate problema sunt eu.
Mi s-a rupt inima.
— Nu spune asta.
— Șase femei, Andreea.
Nu am știut ce să-i răspund.
Pentru prima dată, mi-a trecut prin minte un gând neplăcut:
Dacă tata făcea sau spunea ceva la întâlnirile acelea și nu-mi povestea?
Îl cunoșteam drept un om bun.
Dar era tatăl meu.
Poate că nu îl cunoșteam în rolul de partener.
Aveam nevoie să aflu adevărul.
Atunci mi-a venit o idee.
I-am cerut celei mai bune prietene un favor foarte ciudat
Cea mai bună prietenă a mea, Raluca, era singură de aproape un an.
Îl cunoștea pe tata de multă vreme.
Nu foarte bine, dar suficient încât situația să nu pară complet absurdă.
Am invitat-o la cafea.
— Vreau să te rog ceva și ai voie să spui nu.
— Asta sună deja rău.
— Vreau să ieși la o întâlnire cu tata.
Raluca aproape s-a înecat cu cafeaua.
— Poftim?!
— O singură întâlnire.
— Andreea, este tatăl tău!
— Știu.
— Și este cu aproape douăzeci de ani mai mare decât mine.
— Nu vreau să te căsătorești cu el.
A început să râdă.
— Atunci ce vrei?
I-am explicat.
După ce a auzit povestea celor șase femei, expresia i s-a schimbat.
— Și vrei să observ dacă face ceva ciudat?
— Exact.
— Iar el știe că sunt prietena ta.
— Sigur că știe.
— Nu va fi suspect?
— Îi spun că am vorbit despre tine și că mi s-a părut că v-ați înțelege.
Raluca a stat câteva secunde pe gânduri.
— Este cea mai ciudată rugăminte pe care mi-ai făcut-o vreodată.
— Înseamnă că accepți?
A oftat.
— O cafea.
— Cină.
— Cafea.
— Bine.
În final au mers la cină.
„Tatăl tău este minunat”
În seara întâlnirii am stat cu telefonul lângă mine.
Pe la zece și jumătate, Raluca m-a sunat.
Am răspuns imediat.
— Ei?
A început să râdă.
— Andreea, tatăl tău este minunat.
— Atât?
— Este politicos, amuzant, atent. A vorbit frumos despre mama ta. M-a întrebat despre mine. N-a făcut nicio glumă nepotrivită. N-a băut decât un pahar de vin.
— Nimic ciudat?
— Absolut nimic.
Am simțit o ușurare uriașă.
— Deci femeile pur și simplu nu erau interesate.
— Probabil.
— Ați vorbit despre o altă întâlnire?
Raluca a râs.
— I-am spus că mi-ar plăcea să mai bem o cafea cândva. Dar nu uita că fac asta pentru tine.
— Știu.
Am închis telefonul liniștită.
Problema părea rezolvată.
Până a doua zi dimineață.
I-am trimis Ralucăi un mesaj:
„Și? Verdictul final?”
Nu mi-a răspuns.
La prânz am sunat-o.
Telefonul suna, apoi intra căsuța vocală.
Am încercat din nou.
Nimic.
Pe la ora patru am început să mă neliniștesc.
La șase seara am primit, în sfârșit, un mesaj.
„Nu mă mai contacta. Te rog.”
Am citit propoziția de trei ori.
Nu semăna deloc cu ea.
Am sunat imediat.
N-a răspuns.
M-am urcat în mașină și m-am dus la apartamentul ei.
Mașina era în parcare.
Lumina din sufragerie era aprinsă.
Am sunat la interfon.
Nimic.
Am bătut la ușă.
— Raluca! Sunt eu!
Tot nimic.
Am plecat cu stomacul strâns.
În noaptea aceea aproape că n-am dormit.
A doua zi m-a sunat
Era aproape ora două după-amiaza.
— Andreea?
— Raluca! Ce naiba se întâmplă?
Vocea îi tremura.
— Îmi pare rău.
— Pentru mesaj?
— Da.
— Ce ți-a făcut tata?
A urmat o pauză.
— Nu pot să-ți explic la telefon.
Mi s-a făcut frig.
— Atunci spune-mi unde ești.
— Ne vedem mâine dimineață. Înainte să intru la birou.
Am vrut să insist, dar a închis.
A doua zi eram în fața clădirii ei cu douăzeci de minute înainte să înceapă programul.
Când a apărut, m-am dus direct spre ea.
— Ce s-a întâmplat?
Raluca nu mi-a răspuns.
A scos telefonul.
— Trebuie să vezi asta.
— Ce?
— Mesajele.
Mi-a întins telefonul.
Mă așteptam să văd conversația cu tata.
Dar numele de pe ecran nu era al lui.
Era:
„Mama lui Andrei”.
Am ridicat privirea.
— Cine este?
— Fosta mea soacră.
Raluca fusese căsătorită cu Andrei timp de șase ani. Divorțaseră cu aproape un an înainte.
Nu înțelegeam ce legătură avea femeia aceea cu tata.
— Citește.
Primul mesaj fusese trimis la ora 7:14 dimineața, după întâlnirea cu tata.
„Bună dimineața, Raluca. Am aflat că aseară ai ieșit cu domnul Mihai. Cred că ar trebui să știi câteva lucruri înainte să continui.”
Am derulat.
Urmau fotografii.
Capturi de ecran.
Mesaje.
Dar ceea ce m-a făcut să rămân fără cuvinte a fost următoarea imagine.
Era o captură a profilului de întâlniri al tatălui meu.
Sub ea scria:
„Încă nu și-a îngropat trecutul. Își compară fiecare femeie cu soția lui și caută doar pe cineva care să-i țină locul.”
Am ridicat ochii spre Raluca.
— De unde are femeia asta profilul tatălui meu?
— Exact.
Apoi mi-a arătat altceva.
Aceeași persoană îi contactase și pe alte femei.
Atunci am înțeles ce se întâmpla
Raluca îi răspunsese fostei soacre.
„De unde știți cu cine am ieșit?”
Răspunsul venise imediat:
„Avem prieteni comuni.”
Dar ceva nu se lega.
Am început să verificăm împreună.
Raluca avea încă acces la câteva conversații din perioada căsniciei.
Într-una dintre fotografiile primite apărea o adresă de e-mail.
Am recunoscut-o.
Era a unei femei pe nume Doina.
Doina fusese prietenă cu mama.
Mai mult decât atât, după moartea mamei, devenise foarte apropiată de tata.
Ani întregi îl ajutase cu diverse lucruri.
Îi aducea mâncare.
Îl suna de sărbători.
Îl invita la evenimente.
La un moment dat chiar mă întrebase:
— Tatăl tău nu s-a gândit niciodată să-și refacă viața?
Nu dădusem importanță întrebării.
Acum însă totul începea să capete sens.
Am căutat numele Doinei în lista mea de contacte și am sunat-o.
Nu i-am spus ce descoperisem.
— Bună, Doina. Am nevoie de un ajutor. Tata are o problemă cu telefonul și încerc să refac niște contacte. O cunoști cumva pe mama lui Andrei Pop?
A tăcut.
Doar două secunde.
Dar suficient.
— Nu cred.
— Sigur?
— Andreea, sunt pe fugă. Vorbim altădată.
A închis.
M-am uitat la Raluca.
— Ea este.
Dar încă nu înțelegeam de ce.
Adevărul era mult mai trist decât mă așteptasem
În seara aceea m-am dus la tata.
I-am spus tot.
La început nu m-a crezut.
Apoi i-am arătat capturile.
S-a așezat.
— Doina?
— Da.
Tata a rămas tăcut.
— De ce ar face asta?
Nu mi-a răspuns imediat.
Apoi și-a frecat fruntea.
— Cu câțiva ani după ce mama ta a murit, Doina mi-a spus că are sentimente pentru mine.
Nu știam.
— Și tu?
— I-am spus că țin la ea, dar nu în felul acela.
— A acceptat?
— Credeam că da.
Dintr-odată am înțeles.
Doina nu încerca să-l protejeze.
Încerca să se asigure că nicio altă femeie nu ajunge suficient de aproape de el.
Tata și-a luat telefonul.
— O sun.
— Nu.
— De ce?
— Pentru că mai întâi trebuie să aflăm dacă ea le-a contactat și pe celelalte femei.
Am reușit să găsim două dintre ele pe rețelele sociale.
Le-am scris politicos.
Adriana a răspuns prima.
„Da. Am primit un mesaj în dimineața de după întâlnire.”
Apoi ne-a trimis captura.
Expeditorul era un profil fals.
Mesajul îi spunea că tata încă era obsedat de mama și că orice femeie care intră în viața lui urma să fie doar „o înlocuitoare”.
Carmen primise ceva asemănător.
Daniela fusese avertizată că tata ar fi „foarte posesiv”.
Niciuna nu verificase.
Pur și simplu consideraseră că nu merită riscul.
Tata citea mesajele fără să spună nimic.
La un moment dat a șoptit:
— Și eu am crezut că problema sunt eu.
Atunci mi-am dat seama cât de mult îl afectase totul.
Tata a confruntat-o pe Doina
A doua zi a chemat-o la o cafenea.
Am mers și eu.
Când Doina m-a văzut, a înțeles imediat.
— Ce se întâmplă?
Tata a pus telefonul pe masă.
Pe ecran era una dintre capturile trimise Ralucăi.
Doina a pălit.
— Mihai…
— De ce?
A încercat inițial să nege.
Apoi a spus că încercase doar să-l protejeze.
— De cine?
— De femeile care nu te cunosc.
— Tu nici măcar nu le cunoșteai.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Am fost lângă tine doisprezece ani.
— Și am apreciat asta.
— Am crezut că într-o zi o să mă vezi.
Tata a rămas calm.
— Te-am văzut, Doina. Doar că nu te-am iubit în felul în care ai vrut tu.
Ea a început să plângă.
Nu mi-a fost ușor să o văd așa.
Făcuse ceva profund greșit, dar în fața noastră era și un om care își construise ani întregi o speranță care nu existase niciodată.
— Îmi pare rău, a spus.
Tata a dat din cap.
— Și mie. Dar nu mai poți face parte din viața mea.
A fost ultima dată când am văzut-o.
Raluca a vrut să-și ceară scuze
După câteva zile, Raluca a venit la noi.
— Îmi pare rău pentru mesajul acela, i-a spus tatălui meu.
— Care mesaj?
— Când i-am spus Andreei să nu mă contacteze. M-am speriat.
Tata a zâmbit.
— Nu ai pentru ce să-ți ceri scuze.
Apoi a adăugat:
— Dar cred că îți datorez o cină. Prima a fost mai degrabă o misiune de investigație.
Raluca a râs.
— O cafea.
— Cină.
M-am uitat când la unul, când la celălalt.
— Stați puțin.
Amândoi au început să râdă.
Nu, Raluca nu a devenit iubita tatălui meu.
Și cred că a fost mai bine așa.
Dar datorită ei am aflat adevărul.
Iar tata a putut să înceapă din nou fără să creadă că exista ceva în neregulă cu el.
Câteva luni mai târziu, telefonul meu a sunat
Era tata.
— Ce faci sâmbătă?
— De ce?
— Vreau să cunoști pe cineva.
Am zâmbit.
— Cum o cheamă?
— Irina.
— Și de cât timp vă vedeți?
A ezitat.
— Două luni.
— Două luni?!
— Am vrut să fiu sigur înainte să-ți spun.
Sâmbătă am cunoscut-o.
Irina era văduvă și ea.
Avea un râs molipsitor, vorbea enorm despre călătorii și îl contrazicea pe tata la aproape orice subiect.
Mi-a plăcut din primele zece minute.
La un moment dat, tata s-a dus după cafea.
Irina s-a apropiat de mine.
— Pot să-ți spun ceva?
Am simțit imediat o urmă de panică.
— Sigur.
— Tatăl tău vorbește foarte frumos despre mama ta.
Am rămas tăcută.
— Sper că nu te deranjează.
— Deloc.
Irina a zâmbit.
— Nu vreau să-i iau locul. Nici n-aș putea. Vreau doar să construim ceva al nostru.
Atunci am știut că tata găsise omul potrivit.
Au trecut aproape trei ani
Tata și Irina sunt încă împreună.
Nu s-au căsătorit.
Spun că nu simt nevoia.
Călătoresc, merg la teatru și în fiecare duminică iau prânzul împreună cu noi.
Fotografia mamei este în continuare pe șemineul tatălui meu.
Irina nu a cerut niciodată să fie mutată.
Într-o zi am întrebat-o dacă nu o incomodează.
Mi-a răspuns ceva ce n-am uitat:
— Femeia aceea a făcut parte din omul pe care îl iubesc astăzi. De ce aș vrea să șterg asta?
Tata era în bucătărie și a auzit-o.
Nu a spus nimic.
Doar s-a apropiat și a sărutat-o pe frunte.
Atunci am înțeles ceva ce poate că nici eu nu înțelesesem în toți anii aceia.
Tata nu trebuia să uite iubirea pe care o avusese pentru mama ca să poată iubi din nou.
Trebuia doar să întâlnească o femeie care să nu se simtă amenințată de trecutul lui.
Iar în ceea ce o privește pe Raluca, încă glumim despre cea mai ciudată „misiune” pe care i-am dat-o vreodată.
Uneori, când suntem cu toții la masă, tata spune:
— Dacă nu era Raluca, probabil că astăzi eram tot singur.
Iar ea răspunde de fiecare dată:
— Atunci măcar recunoaște că meriți să-mi plătești cafeaua pe viață.
Tata râde.
Eu mă uit la Irina.
Și mă gândesc cât de aproape am fost să nu aflăm niciodată adevărul.
Șase femei plecaseră din viața tatălui meu fără ca el să înțeleagă de ce.
A șaptea întâlnire trebuia să fie doar un mic experiment pus la cale de mine.
În schimb, a scos la lumină un secret vechi de ani de zile și i-a oferit tatălui meu ceva ce începuse să creadă că nu va mai avea niciodată:
șansa de a iubi din nou fără să fie obligat să uite iubirea pe care o pierduse.
