Teodor Niculescu, fratele premierului desemnat Luca Niculescu, ocupă din 1 septembrie 2026 funcția de director al Direcției Tehnic din cadrul CFR Călători. Numirea sa a atras atenția după ce s-a aflat că pregătirea sa universitară este în Geologie și Geofizică, nu în transporturi feroviare. Potrivit Club Feroviar, ar fi pentru prima dată în istoria de 28 de ani a operatorului când această funcție este ocupată de o persoană fără studii superioare de specialitate în domeniul feroviar.
Fratele lui Luca Niculescu a ajuns director tehnic la CFR Călători
Teodor Niculescu a absolvit Facultatea de Geologie și Geofizică din cadrul Universității din București. Între 1993 și 1998, acesta a urmat specializarea Geofizică și a obținut diploma de inginer.
Pregătirea sa a inclus domenii precum geofizica inginerească, geologia structurală, geomecanica, geodezia, topografia, forajul și lucrările miniere.
În 2026, Teodor Niculescu s-a înscris la programul de masterat „Ingineria mediului și managementul calității în domeniul feroviar”, organizat de Facultatea de Transporturi a Politehnicii București. La momentul numirii sale ca director tehnic, studiile respective nu erau însă finalizate, potrivit informațiilor publicate de Club Feroviar.
A intrat în CFR Călători în 2023
Teodor Niculescu și-a început activitatea la CFR Călători în 2023, când a fost angajat ca inginer I în cadrul unei structuri a Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători București.
Ulterior, ascensiunea sa în companie a continuat. După aproximativ un an, a devenit șef al Serviciului Organizare Tehnic Dezvoltare din structura centrală.
În 2025 a preluat conducerea Serviciului Organizare, Strategie și Dezvoltare, iar pe 1 septembrie 2026 a fost numit director al Direcției Tehnic. CFR Călători confirmă oficial că Teodor Niculescu ocupă această funcție începând cu data respectivă.
Ce experiență avea înainte de CFR
Înainte de intrarea în sistemul feroviar, Teodor Niculescu a lucrat în mediul privat.
După terminarea facultății, a activat ca inginer în domeniul studiilor geofizice aplicate instalațiilor și structurilor de construcții.
Ulterior, a ocupat funcții precum director general, manager de proiect și director tehnic în mai multe companii. Activitatea sa s-a desfășurat în principal în construcții și amenajări interioare, inclusiv în proiecte pentru magazine și restaurante.
În propriul CV, Teodor Niculescu se prezintă drept un inginer cu peste 25 de ani de experiență profesională în management tehnic și organizațional, construcții, studii geofizice și, mai recent, transport feroviar.
„Inginer cu peste 25 de ani de experiență profesională, în management tehnic și organizațional, transport feroviar, construcții, amenajări interioare și studii geofizice.
Experiență managerială și de coordonare, dobândită în poziții de conducere, cu responsabilități privind organizarea și coordonarea proiectelor și lucrărilor, precum și gestionarea resurselor umane, materiale și operaționale. Experiență în conducerea unor echipe cu efective cuprinse între 10 și 50 de muncitori”, se precizează tot în CV-ul său.






















