Ana Sasu
Banii din contul bancar al unui singur soț pot fi împărțiți la divorț
Divorțul presupune, în numeroase situații, nu doar încheierea relației dintre soți, ci și clarificarea drepturilor patrimoniale. Una dintre cele mai frecvente întrebări privește economiile acumulate în timpul căsătoriei.
Mulți români consideră că banii aflați într-un cont bancar aparțin exclusiv persoanei pe numele căreia este deschis contul. Din punct de vedere juridic, situația poate fi diferită.
În România, regimul matrimonial aplicabil soților are un rol esențial în stabilirea drepturilor asupra economiilor.
În cazul comunității legale de bunuri, regula generală este că bunurile dobândite în timpul acestui regim de oricare dintre soți sunt bunuri comune, cu excepțiile prevăzute de lege.
Această regulă se poate aplica inclusiv sumelor economisite din veniturile obținute în timpul căsătoriei.
De exemplu, dacă unul dintre soți își încasează salariul într-un cont personal și economisește o parte din venituri, banii respectivi pot face parte din patrimoniul comun.
Faptul că celălalt soț nu are acces direct la cont sau nu figurează ca titular nu schimbă, prin el însuși, natura juridică a sumelor.
Trebuie făcută însă o distincție între titularul contului bancar și proprietatea asupra banilor în raporturile patrimoniale dintre soți.
Titularul este persoana care are relația contractuală cu banca și poate efectua operațiunile permise de contract.
În schimb, drepturile patrimoniale asupra sumelor pot fi influențate de regimul matrimonial și de proveniența banilor.
Astfel, un cont individual nu reprezintă automat dovada că toate economiile din acesta sunt bunuri proprii.
Această diferență devine importantă în momentul partajului, când trebuie stabilit ce bunuri aparțin comunității și care rămân în proprietatea exclusivă a fiecărui fost soț.
Totuși, nici simplul fapt că banii au fost depuși în perioada căsătoriei nu garantează că aceștia sunt comuni.
Proveniența sumelor, data dobândirii și eventualele excepții legale pot schimba soluția.
De aceea, fiecare situație trebuie analizată în funcție de documentele existente și de regimul matrimonial aplicabil.
Ce spune Codul civil despre economiile obținute din salarii și alte venituri
Regulile privind bunurile comune sunt prevăzute în Codul civil, în special în articolele 339 și 341.
Articolul 339 stabilește că bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți devin bunuri comune de la data dobândirii.
Articolul 341 reglementează veniturile din muncă și anumite venituri asimilate acestora.
Potrivit acestei prevederi, veniturile salariale și alte sume prevăzute de lege sunt considerate bunuri comune atunci când dreptul de a le încasa devine scadent în timpul comunității.
Prin urmare, salariul unuia dintre soți nu devine automat bun propriu doar pentru că este încasat într-un cont individual.
Aceeași regulă poate influența situația economiilor constituite din salarii, prime și alte venituri care intră în categoria bunurilor comune.
De exemplu, să presupunem că doi soți sunt căsătoriți sub regimul comunității legale.
Soțul câștigă lunar 8.000 de lei, iar soția câștigă 4.000 de lei.
În timpul căsătoriei, bărbatul economisește 100.000 de lei într-un cont bancar deschis exclusiv pe numele său.
Dacă banii provin din venituri comune și nu există alte împrejurări relevante, suma poate intra în masa bunurilor supuse partajului.
În acest exemplu, faptul că bărbatul a avut un salariu mai mare nu îi conferă automat dreptul exclusiv asupra economiilor.
Nici faptul că femeia nu a efectuat depuneri în contul respectiv nu înseamnă că aceasta nu poate avea drepturi asupra banilor.
În regimul comunității legale, contribuția la viața economică a familiei nu se limitează la veniturile încasate.
Activitățile gospodărești, îngrijirea copiilor și îndeplinirea obligațiilor familiale pot fi relevante atunci când se analizează contribuția soților.
De aceea, împărțirea patrimoniului nu poate fi redusă la o comparație simplă între salariile celor doi.
Un alt aspect important este momentul în care veniturile au devenit scadente.
Nu orice sumă încasată după divorț este neapărat un bun propriu și nu orice sumă încasată înainte de divorț este automat comună.
Trebuie analizate perioada în care a funcționat regimul matrimonial și natura dreptului asupra banilor.
Aceste detalii pot fi relevante, de exemplu, în cazul unor bonusuri salariale, remunerații restante sau drepturi bănești aferente unor perioade diferite.
În plus, trebuie ținut cont de faptul că regimul comunității poate înceta, în condițiile legii, înainte de pronunțarea definitivă a divorțului.
Prin urmare, data exactă a încetării regimului matrimonial poate influența stabilirea sumelor care intră la partaj.
Când banii din bancă nu se împart la divorț. Excepțiile prevăzute de lege
Deși regula comunității legale este importantă, Codul civil stabilește și categorii de bunuri proprii.
Acestea aparțin exclusiv unuia dintre soți și, în principiu, nu sunt împărțite ca bunuri comune la divorț.
Articolul 340 din Codul civil prevede mai multe asemenea situații.
Printre ele se află bunurile dobândite prin moștenire, legat sau donație, cu excepția cazurilor în care persoana care le-a transmis a prevăzut expres că vor fi comune.
De exemplu, dacă o femeie moștenește 80.000 de lei de la părinți în timpul căsătoriei, suma poate avea caracter de bun propriu.
Depunerea banilor într-un cont bancar individual nu schimbă, în sine, această natură juridică.
În cazul unui eventual partaj, femeia va trebui însă să poată demonstra proveniența sumelor dacă aceasta este contestată.
Documentele succesorale și extrasele bancare pot avea un rol important în stabilirea situației.
O regulă asemănătoare poate fi aplicabilă donațiilor primite de unul dintre soți.
Dacă părinții îi donează fiului lor o anumită sumă de bani, iar donația este făcută exclusiv în beneficiul acestuia, banii pot rămâne bun propriu.
Situația se schimbă dacă donația este destinată în mod expres ambilor soți.
De asemenea, banii deținuți înaintea căsătoriei nu devin automat comuni prin simpla încheiere a acesteia.
Dacă unul dintre parteneri avea economii înainte de căsătorie și poate demonstra existența lor, acestea pot rămâne în patrimoniul său propriu.
Totuși, apar dificultăți atunci când economiile personale sunt amestecate cu veniturile comune.
De exemplu, într-un cont pot exista bani economisiți înainte de căsătorie, salarii încasate ulterior și sume provenite din alte operațiuni.
Într-o asemenea situație, simpla prezentare a soldului actual nu este suficientă pentru a stabili natura juridică a întregii sume.
Poate fi necesară analizarea istoricului tranzacțiilor și a documentelor care justifică fiecare categorie de bani.
Codul civil mai prevede că sumele care înlocuiesc un bun propriu pot păstra această natură juridică.
Astfel, dacă un soț vinde un bun propriu și depune prețul obținut într-un cont bancar, suma poate rămâne bun propriu.
Condiția practică importantă este posibilitatea de a demonstra legătura dintre bunul vândut și banii existenți în cont.
Printre celelalte categorii prevăzute de lege se numără anumite despăgubiri pentru prejudicii personale și bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă.
Fiecare categorie trebuie analizată în raport cu prevederile legale aplicabile și cu situația concretă.
Prin urmare, nu toți banii depuși la bancă în timpul căsătoriei se împart automat la divorț.
Originea sumelor și regimul matrimonial sunt mai importante decât simplul nume înscris pe cont.
Cum se împart economiile la divorț și ce se întâmplă dacă unul dintre soți ascunde banii
Atunci când economiile sunt considerate bunuri comune, acestea pot fi incluse în procedura de lichidare a comunității și de partaj.
Articolul 357 din Codul civil stabilește că fiecare soț își preia mai întâi bunurile proprii.
Ulterior, se împart bunurile comune și se regularizează datoriile comune.
În această etapă, trebuie determinată contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune.
Legea instituie o prezumție de contribuție egală.
Aceasta înseamnă că, în lipsa unor dovezi contrare, se consideră că soții au contribuit în mod egal.
Totuși, prezumția poate fi răsturnată prin probe.
Prin urmare, împărțirea economiilor în proporție de 50% pentru fiecare reprezintă un punct de plecare, nu o regulă absolută.
Să presupunem că foștii soți au economii comune de 200.000 de lei.
Dacă se stabilește o contribuție egală, fiecăruia îi poate reveni echivalentul a 100.000 de lei.
Dacă însă sunt dovedite contribuții diferite, cotele pot fi stabilite în mod corespunzător.
În practică, calculul poate deveni mai complicat atunci când există și alte bunuri, datorii sau transferuri financiare.
De exemplu, unul dintre soți poate primi o sumă mai mare din economii, iar celălalt poate primi alte bunuri, în funcție de modalitatea de partaj.
Împărțirea nu presupune obligatoriu retragerea și distribuirea fizică a tuturor banilor din conturi.
În anumite situații, pot fi stabilite obligații de plată între foștii soți, pentru echilibrarea valorilor care le revin.
O problemă frecventă apare atunci când unul dintre parteneri nu cunoaște toate conturile bancare ale celuilalt.
Există și situații în care un soț retrage bani înaintea divorțului sau transferă economii către alte persoane.
Aceste operațiuni nu înseamnă automat că banii nu mai pot fi luați în considerare.
În funcție de împrejurări, transferurile și retragerile pot fi analizate în cadrul procedurii de partaj.
Este important însă să se stabilească scopul operațiunilor și natura juridică a sumelor.
Nu orice retragere efectuată înaintea divorțului reprezintă o încercare de ascundere a patrimoniului.
Banii pot fi utilizați legitim pentru cheltuielile familiei, plata unor datorii sau alte obligații, potrivit Playtech.
În schimb, atunci când există indicii că anumite sume au fost ascunse pentru a împiedica împărțirea lor, pot deveni necesare probe suplimentare.
Extrasele bancare, documentele privind transferurile și informațiile obținute legal în cadrul procesului pot avea relevanță.
Accesul la aceste informații trebuie realizat prin procedurile legale. Un soț nu dobândește automat dreptul de a consulta toate operațiunile bancare ale celuilalt doar pentru că sunt căsătoriți.
Dacă foștii parteneri ajung la o înțelegere, partajul poate fi realizat pe cale amiabilă, cu respectarea cerințelor legale.
Atunci când există neînțelegeri privind proveniența banilor, contribuțiile sau cotele de împărțire, soluționarea poate necesita intervenția instanței.
Un rol important îl au și documentele financiare păstrate în timpul căsătoriei.
Contractele de donație, certificatele de moștenitor, actele de vânzare și extrasele bancare pot ajuta la stabilirea caracterului propriu sau comun al sumelor.
De asemenea, trebuie verificat dacă soții au încheiat o convenție matrimonială.
În România există mai multe regimuri matrimoniale, iar regulile comunității legale nu se aplică identic persoanelor care au ales separația de bunuri.
În regimul separației de bunuri, fiecare soț este, ca regulă, proprietarul bunurilor dobândite în nume propriu, sub rezerva situațiilor particulare și a drepturilor rezultate din alte raporturi juridice.
Prin urmare, răspunsul la întrebarea dacă banii din bancă se împart la divorț depinde de mai multe elemente.
Contează regimul matrimonial, momentul dobândirii, proveniența economiilor și probele disponibile.
Un cont bancar deschis exclusiv pe numele soțului sau al soției nu garantează că banii din acel cont sunt excluși de la partaj. În același timp, existența contului în perioada căsătoriei nu dovedește automat că întregul sold este comun.
Pentru persoanele care se află într-un proces de divorț, verificarea documentelor și stabilirea provenienței sumelor reprezintă pași esențiali înaintea împărțirii patrimoniului.
