Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs, duminică, în Ialomița. Seismul a avut o adâncime de 8 km și s-a făcut simțit și în alte zone din țară, informează infp.ro.
Cutremur în Ialomița
Un cutremur cu magnitudinea de 3, 1 grade pe scara Richter s-a produs, duminică, la ora 11:08, în Ialomița. Seismul a avut o adâncime de 8 km și s-a făcut simțit și în alte zone din țară, precum: București, Ploiești, Brăila, Galați, Constanța, Brașov, Pitesti, Bacău, transmite infp.ro
La ce adâncime s-a făcut simțit în alte zone ale țării
82km E de Bucuresti, 97km SE de Ploiesti, 102km SV de Braila, 121km NE de Ruse, 121km SV de Galati, 128km V de Constanta, 163km NV de Varna, 169km SE de Brasov, 181km E de Pitesti, 222km S de Bacau.
Vrancea, frecventată adesea de cutremure
În acest an, mai multe cutremure au lovit zona Vrancei, mai ales în lunile septembrie și august. Luna august a fost bogată în cutremure. În august, în țara noastră au avut loc aproximativ 30 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,9 pe Richter mai relatează experții din cadrul INFP.
Se pare că cel mai important seism din acest an s-a produs la data de 31 ianuarie 2020, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit până şi la Bucureşti, capitala României, aflată la o distanță destul de mare de epicentru.
„În ultima perioadă s-au produs cutremure în jurul magnitudinii de 3 sau și mai mici. E o activitate normală a zonei Vrancea, cam la 2 ani se produce un cutremur între 5 grade și 6 grade pe Richter. Practic, această activitate a zonei Vrancea se încadrează în activitatea normală pentru regiune.
Dacă s-ar produce un cutremur de 7 grade Richter în zona Vrancea la o adâncime de, să zicem, 100 de kilometri, sigur, sunt afectate blocurile care au mai trecut prin alte cutremure anterioare, cum sunt cele din 1990, 1986, 1977, care nu au fost consolidate. E posibil să fie afectate și alte clădiri care nu au fost afectate în urma cutremurului din 1977 și peste care au trecut 50 de ani. Cutremurele care produc pagube mari sunt cele peste 7,2”, spunea Constantin Ionescu, directorul general al INFP.
Statistic, cutremure cu magnitudinea 6 și peste apar în Vrancea (aproximativ) la fiecare 10 ani, cutremure cu magnitudinea 7 la fiecare 33 ani, în timp ce cele cu magnitudinea (peste) 7,5 la fiecare 80 de ani.
Seismicitatea din România este grupată în mai multe zone epicentrale: Vrancea, Făgăraș – Câmpulung, Banat, Crișana, Maramureș și Dobrogea de Sud. Alte zone epicentrale de importanță locală pot fi găsite în Transilvania, Galați, în zona Jibou și râul Târnava, în partea de nord și de vest a Olteniei, în nordul Moldovei și în Câmpia Română.