Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au făcut pasul cel mare și s-au căsătorit civil. Evenimentul restrâns a avut loc astăzi, într-un cadru intim, la care au participat doar câteva persoane apropiate. Cei doi au ales să marcheze momentul fără fast și fără o petrecere grandioasă.
Vedeta a purtat o ținută specială, cu semnificație aparte, în memoria mamei sale decedate recent.
Ce ținută a ales Adriana Bahmuțeanu?
Cununia civilă a avut loc la casa de căsătorii, într-o atmosferă intimă. Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au spus „Da” în fața ofițerului stării civile, fiind însoțiți de persoane dragi. Momentul a fost lipsit de fast, însă plin de emoție.
Adriana a atras atenția printr-o ținută sobră. Vedeta a ales să poarte o rochie neagră, ca un omagiu pentru mama sa, care a încetat din viață luna trecută. Alegerea a fost apreciată de cei prezenți și a transmis un mesaj puternic de respect și iubire față de părintele pierdut.
George Restivan a purtat o ținută elegantă, iar fiul său a fost prezent la eveniment, semn că familia rămâne în centrul acestui pas important.
Chiar dacă astăzi a fost vorba doar despre un eveniment civil, cei doi au dezvăluit că au planuri mai mari pentru viitor. Adriana și George Restivan au anunțat că vor organiza anul viitor o cununie religioasă.
Aceasta va fi urmată de o petrecere restrânsă, alături de cei dragi, într-un cadru mai festiv. Pentru cuplu, cununia în fața lui Dumnezeu are o valoare simbolică aparte, de aceea momentul va fi pregătit cu mai multă atenție și emoție.
Vedeta a renunțat la numele de Bahmuțeanu
Emoțiile și-au spus cuvântul, iar soțul Adrianei Bahmuțeanu a declarat că aceasta îi va lua numele. „Am hotărât cu Adriana, în momentul în care vom semna certificatul de căsătorie, pe 2 octombrie, Adriana își va schimba numele. Numele de Bahmuțeanu va rămâne în cărțile istoriei, undeva într-o bibliotecă. Adriana va lua numele meu, o va chema Restivan”, a declarat soțul acesteia.
Adriana a povestit în mai multe rânduri că și-a găsit liniștea lângă George Restivan și că acesta i-a oferit sprijin în momentele dificile. Pierderea mamei a fost un episod dureros pentru vedetă, iar partenerul său i-a fost alături pas cu pas, oferindu-i stabilitate emoțională și încurajare.