Redactia.ro
Home » Știri » A fost făcută publică declarația de avere a lui Vladimir Putin. Ce spune Kremlinul despre asta

A fost făcută publică declarația de avere a lui Vladimir Putin. Ce spune Kremlinul despre asta

Președintele rus Vladimir Putin a câștigat anul trecut 10,2 milioane de ruble (aproape 114.000 de euro), potrivit News.ro.

Averea lui Vladimir Putin

Președintele în vârstă de 69 de ani mai are un apartament de 77 de metri și trei mașini, au declarat vineri serviciile sale.

Acuzațiile au stârnit amuzament pe internet, iar unele publicații de pe internet estimează averea liderului de la Kremlin, care guvernează de douăzeci de ani, la aproximativ 200 de miliarde de euro.

Alții, precum reporterii New York Times, estimează că Putin are o avere ascunsă de peste 100 de miliarde de dolari.

Ce spune Kremlinul despre averea lui Vladimir Putin

În ianuarie 2021, echipa adversarului rus Alexei Navalny, aflat acum în închisoare, a lansat un videoclip care dezvăluie un palat luxos la Marea Neagră pe care Vladimir Putin, fost agent KGB, ar fi construit pentru 900 de milioane de euro. Kremlinul a numit videoclipul o minciună.

Potrivit declarației anuale a președinției ruse, Putin nu este nici măcar cel mai bine plătit politician rus în 2021.

Denis Mantourov, ministrul rus al industriei și comerțului, a câștigat anul trecut 704,7 milioane de ruble (78 milioane de euro), în timp ce Vladimir Miedinski, negociatorul-șef pentru negocierile de pace cu Ucraina, ar fi câștigat anul trecut 1,2 milioane de ruble, de zece ori mai mult decât seful statului.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: