Un bărbat recent căsătorit a povestit pe Reddit cum a fost nevoit să-și dea afară soacra de la propria nuntă din cauza unei reacții alergice severe la parfumul pe care aceasta îl purta. Situația a escaladat atât de mult încât a dus la tensiuni între el și soția sa, iar noaptea nunții au petrecut-o separat. Acum, bărbatul se întreabă dacă a exagerat cerându-i soacrei să plece de la nuntă.
Ce a putut să facă un bărbat în ziua nunții sale
În povestea sa, bărbatul mărturisește că, în general, se înțelege foarte bine cu socrii lui și îi apreciază ca pe propriii părinți. Însă, în ziua nunții, a fost expus la un parfum puternic purtat de soacra sa, ceea ce i-a declanșat o reacție alergică. Simptomele au început încă din timpul ceremoniei, iar pe măsură ce evenimentul a continuat, starea lui s-a înrăutățit. Deși a încercat să reziste și să își gestioneze alergia cu medicamente, simptomele nu s-au ameliorat.
„Tocmai m-am căsătorit cu iubirea vieții mele. Mă înțeleg destul de bine cu noii mei socri, țin la ei ca la părinții mei, numai că la nunta mea s-a întâmplat un lucru cumplit. De obicei, soacra mea nu poartă parfum sau cel puțin nu unul pe care să-l pot sesiza. Soția mea a pus-o pe mama ei să fie domnișoară de onoare, așa că a stat cu noi în fața altarului. Biserica era mică și chiar dacă între mine și ea erau soția și unul dintre nași, am putut să-i simt parfumul. La scurt timp după începerea ceremoniei, am început să am ochii înlăcrimați și să răgușesc. Ceremonia noastră ar fi trebuit să dureze doar 20 de minute maxim, așa că m-am gândit că pot să suport.
„Situația nu s-a înrăutățit decât după ceremonie, când noua soacră m-a îmbrățișat”
La scurt timp mâncărimea ochilor, mâncărimea în gât și durerea de cap s-au înrăutățit. Soția mea m-a întrebat dacă mă simt bine și i-am spus că cred că parfumul mamei sale mă afecta. Am rugat pe cineva să meargă să cumpere niște medicamente pentru alergii. Am luat o pastilă, dar nu a făcut mare lucru și am început să nu mă simt în apele mele.
Am ajuns la restaurant și am început să facem fotografii, dar nu am putut face fotografii de grup cu soacra mea în ele. I-am spus soției mele că trebuie să ne gândim la ceva, pentru că simptomele mele nu se mai linișteau și nu voiam să iau și mai multe medicamente sau să fiu nevoit să plec de la propria noastră nuntă. Soția mea a rugat-o pe mama ei să păstreze o oarecare distanță între noi pentru a încerca să-mi fie mai ușor. Nu prea a reușit. Parfumul acela o urmărea ca un nor.
Apoi, soția mea a rugat-o pe mama ei să încerce să spele locul unde s-a dat cu parfumul, dar soacra a spus că nu s-a dat cu el cu el pe piele, ci pe haine, așa că era și pe rochia ei. Am sugerat că poate soacra să plece să-și schimbe rochia și apoi să se întoarcă sau chiar să meargă la un magazin vintage din apropiere sau ceva de genul acesta și să ia orice fel de haine, aș plăti chiar și pentru ele. Am rugat-o pe soacra mea fie să facă asta, fie să plece și să o vizităm mai târziu cu prăjituri, pentru că se ajunsese la punctul în care trebuia să plec de la propria mea nuntă.
„Soția și soacra mea s-au opus pentru că soția mea voia ca mama ei să fie acolo tot timpul”
Înțeleg că ziua era importantă pentru soția mea și că voia ca mama ei să fie prezentă. Și eu voiam asta, dar nu am putut să mă bucur de propria nuntă. Am ajuns să stau afară cu o parte din familia mea și cu cavalerii de onoare. Am început să mă simt mai bine și când am făcut-o, soția mea a ieșit și m-a întrebat dacă mă întorc înăuntru. I-am spus că nu, atâta timp cât mama ei era încă acolo și nu se schimbase. Petrecerea s-a încheiat cu soția mea petrecând noaptea nunții la părinții ei. Oare am greșit pentru că i-am cerut soacrei mele să plece de la nuntă?
P.S.: Nu este prima oară când am o reacție atât de urâtă la un parfum, deci nu a venit ca o surpriză pentru soția mea”, povestește bărbatul.
Bărbatul a ajuns să stea afară cu familia și cavalerii de onoare pentru a evita simptomele severe, dar acest lucru a dus la o ruptură temporară în relația cu soția sa. În noaptea nunții, soția a plecat la părinții ei, iar cei doi nu au petrecut noaptea împreună. În postarea sa, bărbatul subliniază că aceasta nu a fost prima oară când a avut o reacție alergică severă la un parfum, astfel că soția sa ar fi trebuit să fie conștientă de riscuri.
Internauții au fost, în mare parte, de partea bărbatului, criticând reacția soacrei și a soției sale
Mulți au considerat că acestea au fost egoiste, ignorând complet starea de sănătate a bărbatului. Unul dintre comentarii a subliniat că soacra ar fi trebuit să plece de bunăvoie când a realizat cât de rău îi era ginerelui său, să își schimbe hainele și să se întoarcă. Un alt utilizator a scris că este incredibil cum soția și mama ei au ales să ignore simptomele grave ale bărbatului, când soluția era una simplă și la îndemână.
„O situație delicată, într-adevăr, dar ai fost rezonabil. Soacra ta ar fi trebuit să plece de bunăvoie când a văzut cât de rău îți este de la parfumul ei, să își schimbe hainele, să își facă un duș și să se întoarcă”, a comentat cineva.
„Nu îmi vine să cred cât de egoiste sunt soția și soacra ta. Abia mai puteai respira și erai pe punctul de a pleca de la propria ta nuntă când soacra ta putea foarte simplu să își cumpere alte haine și să se întoarcă”, a mai scris o persoană.
„Ca cineva care este, de asemenea, extrem de sensibil la mirosuri, te înțeleg pe deplin. Ai făcut tot ce ai putut pentru a face un compromis și înțeleg că soția ta a vrut că mama ei să fie acolo, dar se pare că ai fost împins afară, în favoarea mamei ei. Din păcate, oamenii care nu au avut astfel de reacții alergice nu au cum să înțeleagă cât de cumplit este”, a mai adăugat cineva.