Scandalul morții Rodicăi Stănoiu continuă, pe măsură ce ancheta penală avansează, iar noi detalii ies la iveală. După ce nepoata fostei ministre a Justiției a fost audiată de procurori în cursul nopții trecute, iubitul acesteia a făcut publice clarificări legate de relația pe care a avut-o cu Rodica Stănoiu, de internările din ultimele luni și de motivele externării sale din spital.
Miercuri, bărbatul cu care Rodica Stănoiu a avut o relație timp de aproximativ cinci ani s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Legală pentru a ridica trupul neînsuflețit al fostei ministre, în vederea reînhumării. Solicitarea i-a fost însă refuzată de legiști, pe motiv că nu este rudă de grad apropiat. Procedurile de reînhumare vor fi realizate de nepoții Rodicăi Stănoiu.
Iubitul Rodicăi Stănoiu, primele declarații după refuzul INML
Reamintim că fosta ministră a fost deshumată la solicitarea procurorilor, iar autopsia efectuată de legiști a indicat că decesul nu a fost violent. Potrivit surselor judiciare, nu au fost identificate leziuni care să fi avut legătură directă cu moartea.
În paralel, Parchetul a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic. Prima persoană audiată a fost nepoata Rodicăi Stănoiu, care a dat declarații ample în fața anchetatorilor, unele dintre acestea fiind ulterior completate sau corectate, potrivit informațiilor publicate de Adevărul. Urmează să fie audiați apropiați, cunoscuți și, conform procedurii, și iubitul fostei ministre.
Într-o declarație publică, Marius Calotă a respins informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi fost căsătorit cu Rodica Stănoiu.
”S-a afirmat în mod fals și complet tendențios, cu unicul scop de a produce senzaționalul, faptul că între mine și doamna Rodica Stănoiu ar fi fost încheiată o căsătorie legală. Deși nu există niciun document în acest sens (iar încheierea unei căsătorii este întotdeauna însoțită de certificatul de căsătorie) această informație falsă a fost preluată și publicată în multiple publicații online, fiind prezentată drept adevărată”, a spus Marius Calotă.
Totodată, bărbatul a respins și informațiile potrivit cărora Rodica Stănoiu ar fi fost înmormântată fără slujbă religioasă.
”S-a propagat minciuna conform căreia doamna Rodica Stănoiu ar fi fost înmormântată fără slujbă religioasă, pe “repede înainte”. Doamna Rodica Stănoiu a decedat pe data de 03.12.2025 și a fost înmormântată la data de 05.12.2025 (a 3-a zi, conform practicilor uzual acceptate). Slujba de pomenire a fost desfășurată conform dorințelor doamnei Rodica Stănoiu și în conformitate cu religia și tradițiile creștine”.
Acesta a oferit detalii și despre internările Rodicăi Stănoiu din ultimele luni de viață, susținând că acestea nu au avut legătură cu violențe sau cu o deteriorare psihică.
Potrivit declarațiilor sale, la 30 septembrie 2025, Rodica Stănoiu a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență București în urma unei căzături accidentale, specifică vârstei, pentru investigații și supraveghere medicală. La 3 octombrie 2025, la solicitarea nepoatei sale, aceasta a fost transferată la Spitalul Clinic Prof. Dr. Alexandru Obregia, pe secția de neuropsihiatrie.
De asemenea, iubitul Rodicăi Stănoiu a oferit, de asemenea, detalii despre internarea fostei ministre și despre starea sa de sănătate.
”Realitatea faptică, relevată inclusiv de documentele medicale, este următoarea:
• la data de 30.09.2025, ca urmare a unui accident (căzătură involuntară, specifică vârstei) doamna Rodica Stănoiu a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență București, pe secția corespunzătoare, în vederea tratării și supravegherii.
• la data de 03.10.2025, la solicitarea nepoatei doamnei Rodica Stănoiu, aceasta a fost transferată pe secția de neuropsihiatrie a Spitalului Clinic Prof. Dr. A. Obregia.
• internarea pe secția de neuropsihiatrie a fost nevoluntară, deci împotriva voinței doamnei Rodica Stănoiu, la cererea și insistențele nepoatei acesteia.
Internarea doamnei Rodica Stănoiu s-a produs la data de 30.09.2025, deci nu cu “câteva zile înainte de deces”.
Internarea doamnei Rodica Stănoiu pe secția de psihiatrie a fost împotriva voinței domniei sale, sub forma unei internări nevoluntare nelegale, doamna Rodica Stănoiu neaflându-se în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 487/2002 (adică pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane ori o tulburare psihică gravă – diagnosticată – iar neinternarea ar duce la agravarea stării de sănătate psihiatrice).
În atare condiții, apare ca evident că internarea din data de 03.09.2025, pe secția de psihiatrie a Spitalului Clinic Prof. Dr. A. Obregia nu a fost ca urmare a unor presupuse violențe și nici nu a avut ca scop protejarea stării de sănătate a doamnei Rodica Stănoiu, ci s-a realizat în condiții de nelegalitate de către nepoata doamnei Rodica Stănoiu, și împotriva dorinței domniei sale.
Doar în acest context, subsemnatul, alături de mai mulți martori, și la solicitarea expresă a doamnei Rodica Stănoiu, am sprijinit-o în externarea acesteia de pe secția de psihiatrie, unde se afla internată nevoluntar.
Este, așadar, falsă informația conform căreia subsemnatul aș fi insistat asupra externării din spital a doamnei Rodica Stănoiu și astfel aceasta ar fi fost lipsită de îngrijiri medicale”, mai spune Marius Calotă.
Totodată, acesta dezminte informația conform căreia ”doamna Rodica Stănoiu ar fi suferit de boli psihiatrice, precum Alzheimer si demență, aceasta nefiind diagnosticată niciodată cu afecțiuni psihiatrice și neavând semne ale unor astfel de afecțiuni”.




















