În ultima etapă a sezonului regulat FC Botoșani reușit să se califice în play-off, după ce a remizat cu FC Voluntari, scor 1-1. Tot în play-off s-a calificat și Academica Clinceni, care a învins-o pe Dinamo.
„În primul an a fost din întâmplare, al doilea cu noroc. Vom vedea cum va fi al treilea, îmi doresc să repetăm asta și la anul. Țin să le mulțumesc tuturor, și celor care au adus prima calificare, și pe cea de-a doua. Este munca de un an de zile, de 30 de etape. Nu pot decât să îi felicit. Nu este ușor să te antrenezi zi de zi la Botoșani. Rămân ca și noi și Clinceni să ne batem pentru o poziție cât mai bună. Scopul nostru a fost de a merge în play-off, de a repeta performanța de anul trecut”, a spus Marius Croitoru, antrenorul celor de la FC Botoșani.
FC Voluntari – FC Botoșani s-a terminat 1-1 în ultima etapă din sezonul regulat. Moldovenii au profitat de
eșecul celor de la Chindia Târgoviște care au pierdut partida cu FC Argeș, scor 1-3, și și-au atins obiectivul. Calificarea în play-off-ul Ligii 1.
Fiesta în vestiarul celor de la Academica Clinceni
Ilfovenii nu au avut nicio problemă în meciul cu Dinamo. În minutul 17 al partidei, conduceau deja cu 3-0. La final, în vestiarul celor de la Clinceni a început petrecerea. Jucătorii au început să cânte și să danseze alături de antrenor.