Redactia.ro

Actrița Anne Heche se ZBATE între viaţă şi moarte, după ce a intrat cu maşina într-o casă din Los Angeles

Actrița Anne Heche se zbate între viaţă şi moarte, la spital, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de o casă din Los Angeles și a luat foc. Pompierii au avut nevoie de 65 de minute pentru a stinge focul.

Accidentul a provocat un incendiu de proporții în interiorul proprietății de care s-a lovit mașina actriței Anne Heche și a fost nevoie de 65 de minute pentru ca cei 59 de pompieri să stingă complet flăcările.

Ar fi condus băută

Cu puțin timp înainte, a lovit un complex de apartamente, a plecat de la locul accidentului și la câteva sute de metri a intrat cu mașina din nou într-o casă.

Durerile chinuitoare au făcut-o să se zvârcolească pe targă, înainte de a ajunge în ambulanța care a transportat-o la o unitate de primiri urgențe, direct la Terapie Intensivă. Şoferița mergea cu viteză pe o stradă rezidențială – iar Mini Cooper-ul albastru a intrat într-o casă cu două etaje din Mar Vista.

Ofițerii cred că este posibil ca mașina să fi lovit inițial o bordură și că s-a răsturnat. Medicii au un pronostic rezervat, dat fiind faptul că actrița a fost intubată și a suferit arsuri grave, dar se așteaptă să trăiască în urma accidentului îngrozitor.

Cine este Anne Heche?

Un vecin a declarat pentru NBCLA: „Casa era plină de fum. Cred că au folosit macaraua pentru a muta mașina pentru a extrage șoferul. A fost o nebunie”.

„Dacă există cineva în viață acolo, va fi un miracol”, a spus reporterul Fox 11, Stu Mandel, în timp ce privea dintr-un elicopter care se afla deasupra scenei tragice.

Actriţa Anne Heche este cunoscută pentru rolurile sale din filme precum Psycho, Donnie Brasco și Cedar Rapids.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: