Adela Popescu și Radu Vâlcan au decis să-și mute vara la țară, în noua lor casă din Șușani, județul Vâlcea. Este locul unde Adela a copilărit și care acum a devenit „acasă” pentru întreaga familie. Cu trei copii și dorința de liniște, cei doi au renunțat temporar la viața agitată din București și au ales să locuiască toată vara în mijlocul naturii.
Noua locuință este situată chiar în satul natal al Adelei și a fost construită după un plan bine gândit. Cu o curte spațioasă decorată în stil toscan și o casă cu detalii rustice, familia Vâlcan și-a creat o oază de liniște. Spațiul exterior este îngrijit și înfrumusețat cu mult bun gust, iar interiorul reflectă același echilibru între estetic și funcțional.
Adela Popescu și Radu Vâlcan se mută din Capitală
Construcția casei a fost un proiect care a durat mai mulți ani. Adela și Radu au împărtășit adesea momente din procesul de amenajare, iar fanii lor au urmărit cu interes fiecare pas. În prezent, casa este complet funcțională, iar familia s-a instalat pentru sezonul cald.
Vedeta a explicat că, deși mai au câteva evenimente de onorat, vor locui în principal la Șușani. „Noi intenționăm să stăm până la finalul verii aici. O să mai avem câteva deplasări eu și Radu pentru că avem niște evenimente în familie, dar sunt punctuale, câte două, trei zile, patru maxim. Dar baza va fi aici”, a transmis Adela pe Instagram.
Mutarea la Șușani înseamnă mai mult decât un simplu sejur de vacanță. Pentru Adela Popescu, întoarcerea în locurile copilăriei este un pas spre un stil de viață mai simplu și mai autentic. Vedeta recunoaște că încă se adaptează la viața din provincie și învață cum funcționează lucrurile în afara orașului.
„Noi întenționăm să stăm până la finalul verii aici. O să mai avem câteva deplasări eu și Radu pentru că avem niște evenimente în familie, niște evenimente la care trebuie să participăm noi, niște proiecte, dar sunt punctuale, câte două, trei zile, patru maxim. Dar baza va fi aici. E foarte interesant sentimentul. (…) Trebuie să deprindem, de unde poți să iei, când ai nevoie de instalator, când ai nevoie de lucruri…”, a declarat Adela Popescu, pe rețelele de socializare.
Înainte de a se retrage la Șușani, Adela și Radu au petrecut o vacanță de vis alături de cei mici, într-un resort de lux din Turcia. A fost o ocazie de relaxare și conectare în familie, după un sezon aglomerat de filmări și proiecte.
„Să putem să ne oferim, nouă și familiei noastre, acest cadou, adică șapte zile împreună în vacanță, înseamnă ENORM. Suntem pentru prima dată la un resort ultra all inclusive în Turcia și este absolut senzațional!
Nu știu dacă peste tot e așa, dar la hotelul din Belek nu găsim niciun cusur! Ba mai mult, grădinile, mâncarea, spectacolele, camerele, plaja… tot, tot sunt la superlativ. Sigur că o astfel de vacanță e greu de organizat, ținând cont de numărul de persoane și etatea unora.Însă cei de la agenție s-au ocupat milimetric de fiecare aspect”, a declarat Adela Popescu.
Această vară marchează un nou început pentru familia Vâlcan-Popescu. Alegerea de a petrece lunile calde într-o zonă rurală, departe de zgomotul orașului, reflectă dorința de echilibru, reconectare cu natura și, mai ales, mai mult timp de calitate în familie. Deși sunt cunoscuți pentru implicarea lor în televiziune și showbiz, cei doi par să fi găsit un loc în care pot trăi simplu și frumos.
Adela și Radu au spus de mai multe ori că își doresc ca cei trei copii ai lor să crească într-un mediu cât mai apropiat de natură. În casa din Șușani, aceștia au libertate de mișcare, spațiu de joacă și o legătură mai strânsă cu viața autentică de la țară.