Redactia.ro

Adori salata de bouef? Riscurile la care te expui când o consumi. Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă

De Crăciun, salata de bouef este nelipsită de pe mesele românilor. Gospodinele o pregătesc de regulă în Ajunul Crăciunului, pentru a o pune pe masă pe 25 decembrie. Mihaela Bilic a tras un semnal de alarmă în legătura cu salata bouef, mult iubită de toți românii.

Riscurile la care te expui când mănânci salată de bouef

Salata de boeuf se numără printre preparatele tradiționale, nelipsite pe mesele de sărbători, mai ales de Crăciun. Merge de minune chiar și-n zilele în care avem poftă de acest preparat delicios. Totuși, nutriționista Mihaela Bilic susține că delicioasa salată ne afectează silueta și ne aduce multe kilograme în plus.

Se pare că singura greșeală pe care o fac gospodinele la prepararea ei este adăugarea maionezei. Mihaela Bilic le-a sfătuit pe gospodine să nu pună prea multă maioneză în salată. Recomandată este maioneza făcută în casă, nu cea din comerț. Așadar, salata bouef trebuie consumată cu moderație în această perioadă, pentru a nu te alege cu multe calorii.

Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă

„Când spui salată te gândești la ceva dietetic, ușor. Ori salata de boeuf e mai degrabă un fel consistent, complet de mâncare. Și dacă cantitatea nu e simbolică (2 linguri), silueta va avea de câștigat/suferit. Ingredientele sunt simple, hrănitoare: cartofi fierți, morcov, păstârnac, țelină (vă recomand), mazăre, murături și carne. Chiar dacă are „boeuf-ul” în titlu, poate fi făcută și cu carne de pui/curcan, dar si cu pulpă de porc (foarte gustos).

De preferat castraveții murați în saramură, nu în oțet, fermentația lactică aduce un plus de savoare și beneficii pentru digestie. Cartofii fierți și reci au amidon cu absorbție lentă și rol prebiotic, iar mazărea e plină de fibre și minerale. De carne nu mai vorbim – sățioasă, cu proteine complete, antianemică și cu calorii negative.

Până aici totul perfect, acoperim toate nevoile nutritive ale sezonului rece. De unde pot apărea problemele pentru siluetă? Din maioneză!!! Pentru fiecare lingură socotiți 150cal. Este decizia fiecărei gospodine cât de „legată” va fi salata, însă sfatul meu este să nu înecați ingredientele, să nu o transformați într-un sos de maioneză. Concluzia: salata de boeuf este, probabil, piesa cu „greutate” a meniului de Sărbători. A se consuma cu moderație/ responsabil”, a fost sfatul medicului nutriționist.

Rețeta tradițională salată bouef

Salata poate fi servită ca aperitiv ori drept garnitură pentru fripturi. Foarte important, la rețeta de salată boeuf, este ca maioneza de casă, dacă o folosiți, să lege ingredientele, nu să le acopere. Ingrediente: 400 de grame carne de vită; 300 de grame mazăre fiartă; 12 cartofi; 3 morcovi, o albitură, o ţelină mică, castraveţi muraţi şi gogoşari în oţet; sare, piper; o lingură de muştar; maioneză după gust.

Mod de preparare:

Cartofii se pun într-un vas la fiert, întregi, în timp ce morcovul, albitura, ţelina și carnea se taie bucăţi și se adaugă ulterior. Se toarnă apa până la jumătatea vasului, urmând să se mai completeze pe parcursul fierberii.

Când legumele și carnea au fiert, se scot și se lasă la răcit. Se taie mărunt și se amestecă în castron cu mazărea, maioneza, muştarul, sarea, cimbrul şi piperul, după gust. Salata se pune la rece pentru cel puțin o oră, după care poate fi servită.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: