Dacă ai ceva economii, poți pune banii în titluri de stat pentru a-i înmulți. Anul acesta, există o dobândă record de până la 8% pe an. Iată tot ce trebuie să faci pentru a-ți înmulți banii.
Cum poți să-ți înmulțești economiile
De la 1 septembrie şi până pe 16 septembrie, Ministerul Finanţelor, condus de social democratul Adrian Câciu, derulează o ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis către investitorii persoane fizice într-o emisiune denominată în lei şi în euro şi care ulterior închiderii va fi listată la Bursa de la Bucureşti.
Astfel statul român începe de joi subscrierea pentru titluri de stat denominate în lei cu scadenţa pe trei ani şi cu o dobândă de 8% pe an în timp ce obligaţiunile în euro au o dobândă de 2,65% pe an pentru cele pe doi ani şi 1,85% pentru cele pe un an, potrivit datelor din Monitorul Oficial.
Titlurile de stat cu scadența de 3 ani și dobândă de 8% pe an
Între 1 şi 28 septembrie 2022, titlurile pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului, între 1 – 27 septembrie 2022 în mediul urban şi 1 – 26 septembrie 2022 în mediul rural, prin subunităţile CN Poşta Română S.A.
Potrivit sursei citate, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, între 1 şi 16 septembrie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, pentru titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, listate la Bursa de Valori Bucureşti.
Titlurile de stat în lei au scadenţa de 3 ani cu dobânda anuală de 8% pe an, iar cele în euro au scadenţe de 1 an şi 2 ani şi dobândă anuală de 1,85%, respectiv 2,65%.
Veniturile obținute din titluri de stat nu sunt impozabile
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital, sunt neimpozabile.
Ce sunt, de fapt, titlurile de stat. Metoda eficientă de a-ți înmulți banii
Titlurile de stat sunt considerate de către toți experții financiari drept unele dintre cele mai sigure plasamente pe care le poți realiza. Cu ajutorul acestor produse, statul emitent se împrumută, practic, de la populație, pentru un interval de timp și cu o dobândă bine stabilite în prospectul de emisiune.
Și Guvernul României a lansat încă din 2020 un program masiv de mărire a bugetului prin intermediul unor astfel de titluri de stat, program care continuă și în ziua de astăzi. Cei ce achiziționează astfel de produse vor primi anual dobânda aferentă sumei investite, iar la maturitate, fie ea 1, 3 sau 5 ani, vor primi pe lângă ultima dobândă și plata valorii nominale.




















