Europa se pregătește pentru un nou val de căldură sufocantă, cu temperaturi care pot urca spre 40 de grade Celsius în mai multe țări. Fenomenul vine la scurt timp după un episod canicular sever, care a provocat probleme majore pe continent. Meteorologii avertizează că România poate fi afectată de masa de aer fierbinte care se extinde peste Europa.
Alertă meteo în Europa
În Spania, Agenția Meteorologică AEMET a emis coduri galbene pentru mai multe regiuni, din cauza creșterii semnificative a temperaturilor. Orașe precum Sevilla, Zaragoza și Córdoba ar putea înregistra maxime apropiate de 40 de grade Celsius. În nord-estul țării sunt active și avertizări portocalii de ploi și furtuni.
Franța se confruntă, la rândul ei, cu temperaturi ridicate. În sud-vest și în zona Bordeaux, valorile termice pot ajunge până la 39 de grade Celsius. Portugalia se pregătește pentru o încălzire accentuată, iar unele regiuni interioare ar putea depăși pragul de 40 de grade Celsius.
„Vorbim deja despre temperaturi de aproximativ 35 până la 40°C la începutul săptămânii viitoare, dar pragul de 40°C va fi mai degrabă în zonele interioare, în Valea Douro, Valea Tajo și interiorul Alentejo”, a explicat meteorologul Maria João Frada.
Și Italia va fi afectată de un val de aer foarte cald venit din nordul Africii. În sudul țării sunt anunțate temperaturi sufocante, iar la Florența sunt posibile maxime de până la 40 de grade Celsius.
România și Bulgaria intră, de asemenea, sub influența aerului fierbinte. În câmpia Dunării, temperaturile pot urca spre 38 de grade Celsius, iar la Budapesta sunt așteptate valori de 36-37 de grade Celsius.
Specialiștii atrag atenția și asupra nopților tropicale, când temperaturile nu coboară sub 20 de grade Celsius. În cazuri extreme, minimele pot rămâne peste 25 de grade, ceea ce împiedică organismul să se refacă după zilele caniculare.
„Căldura nocturnă susținută este probabil un risc mai mare pentru sănătatea publică decât vârful de temperatură din timpul zilei. Când minimele nu scad sub 20°C, iar în cazuri extreme rămân peste 25°C – ceea ce unii numesc nopți super-tropicale – organismul nu mai are fereastra de recuperare, iar sistemul cardiovascular rămâne sub stres continuu”, a explicat Ioanna Vergini.
Medicii recomandă hidratare constantă, evitarea expunerii la soare la orele de vârf și protejarea persoanelor vulnerabile.






















