Loredana Ionescu
Eram pe punctul de a deveni mamă și entuziasmul era la cote maxime. Ziua aceea trebuia să fie una memorabilă, cu o vizită la medic programată, plină de așteptări și bucurii. Însă, exact când universul părea să-mi zâmbească, soarta avea alte planuri. Tocmai când îmi aruncai haina pe spate pentru a pleca, telefonul soțului meu a sunat. Un mesaj. Era ceva neobișnuit la telefonul lui — o nouă parolă. Nici nu îmi trecea prin minte să bănuiesc ce urma să descopăr.
Am aflat de infidelitatea soțului în timp ce eram însărcinată
Inima mi-a început să bată nebunește. „De ce și-ar pune parolă acum?” m-am întrebat, alarmată. Mânată de un impuls, am introdus data lui de naștere și, spre surprinderea mea, telefonul s-a deblocat. Curiozitatea m-a împins să deschid mesajul care tocmai sosisese. Și acolo era, clar ca ziua: o fotografie cu o tânără provocatoare și un text care mi-a înghețat sângele în vene: „Abia aștept să te văd, iubire.” Am simțit un nod în stomac, iar lumea mi s-a năruit sub picioare. Am început să scotocesc prin mesaje și am realizat că nu era doar o simplă aventură, ci una de lungă durată.
A fost momentul în care am decis că nu pot rămâne pasivă. Într-o clipă de claritate, am salvat dovezile, am inspirat adânc și mi-am planificat răzbunarea. Dar înainte de orice, trebuia să vorbesc cu cineva foarte special — mama lui.
Umbrele trecutului
Pe măsură ce pașii mei grăbiți mă purtau către casa mamei sale, mintea îmi era un vârtej de gânduri și sentimente contradictorii. „Cum a putut să-mi facă asta?” întrebarea aceasta îmi răsuna în cap pe măsură ce străbăteam strada familiară, unde fiecare piatră părea să-mi cunoască fericirea, dar acum trebuia să înregistreze și trădarea.
Am ajuns la ușă, am respirat adânc și am sunat la sonerie. Câteva secunde mai târziu, ușa s-a deschis, iar mama lui m-a întâmpinat cu zâmbetul său cald, deși ochii ei vădeau o oboseală neobișnuită.
„Mama,” am început, vocea tremurându-mi ușor, „am nevoie să-ți arăt ceva.” Am întins telefonul, iar ea a privit ecranul fără să înțeleagă inițial. Când a realizat, am văzut cum fața i se schimbă, tristețea și dezamăgirea umbrendu-i trăsăturile.
„Ai… ai vorbit cu el?” a întrebat, vocea ei un firicel subțire.
„Nu încă. Am vrut să vorbesc mai întâi cu tine. Nu știu ce să fac,” am spus, simțind cum lacrimile îmi inundă ochii.
Am petrecut ore întregi discutând despre tot ce se întâmplase, mama lui sfătuindu-mă cu înțelepciunea care venea din ani de experiență și din propriile ei răni. În cele din urmă, am decis că cel mai bine ar fi să-l confrunt direct, dar nu înainte de a avea o întâlnire crucială — cu tânăra din fotografie.
Zilele următoare au fost un maraton de emoții și planuri. Am reușit să o contactez pe tânăra din mesaje, iar ea, cuprinsă de remușcări, a acceptat să ne întâlnim. Într-o cafenea discretă, departe de ochii curioși, am stat față în față cu femeia pentru care soțul meu era dispus să riște totul.
Era mai tânără, evident îngrozită de situație. „Nu știam că ești însărcinată,” a mormăit ea, evitându-mi privirea. „El nu mi-a spus.”
„Și asta schimbă ceva?” am întrebat, simțind o furie rece inundându-mi venele.
„Nu, dar… îmi pare rău. Am crezut că sunteți pe punctul de a vă despărți. Mi-a spus că relația voastră… că nu mai funcționa.”
Am ascultat-o, analizând fiecare cuvânt, dar înțelegând că, în esență, niciun motiv nu ar putea justifica trădarea.
În ziua confruntării, inima îmi bătea atât de tare încât credeam că va ieși din piept. Soțul meu a venit acasă, găsindu-mă în sufragerie, așteptându-l.
„Trebuie să vorbim,” am spus, arătându-i capturile de ecran. Reacția lui a fost un amestec de uimire, frică și regret. Discuția a fost lungă și dureroasă, cu lacrimi și reproșuri. Dar, în final, amândoi am înțeles că drumurile noastre se vor despărți, deși viitorul copilului nostru rămânea prioritatea noastră.
Pe măsură ce zilele au trecut, am început să-mi reconstruiesc viața, bucățică cu bucățică. Durerea era acolo, dar și speranța că, într-o zi, rănile se vor vindeca și că din cenușa unei relații distruse, un nou început era posibil.
