Ana Sasu
Mă numesc Andreea și am 41 de ani.
Dacă m-ar fi întrebat cineva cu doi ani în urmă ce mă doare cel mai tare, aș fi răspuns fără ezitare: nu divorțul.
Ci felul în care s-a terminat.
După cincisprezece ani de căsnicie și trei copii, Răzvan a intrat într-o dimineață în bucătărie și mi-a spus calm:
— Vreau să divorțăm. Sunt cu Larisa. Nu mai ești femeia cu care m-am căsătorit. Înainte erai slabă. Acum nu mai ești suficient de atrăgătoare pentru mine.
Am rămas împietrită.
Nu mă durea doar că mă părăsea.
Mă durea că omul pe care îl iubisem transformase kilogramele rămase după sarcini, vergeturile și cicatricea de la cezariană în motive pentru care nu mai meritam să fiu iubită.
La câteva luni după divorț, Răzvan o ducea peste tot pe Larisa, asistenta lui cu zece ani mai tânără, și nu rata nicio ocazie să spună că ea era „o femeie adevărată”.
Eu încercam doar să-mi cresc copiii și să merg mai departe.
În august, fosta mea soacră, Mariana, m-a sunat.
— Vreau să vii la petrecerea de Sfânta Maria. Tu faci parte din familie, indiferent ce s-a întâmplat.
Am ezitat.
Știam că și Răzvan urma să fie acolo.
Într-un impuls, am apelat la o agenție și am angajat un actor care să joace rolul iubitului meu pentru câteva ore.
Așa l-am cunoscut pe Tudor.
Era înalt, elegant și foarte sigur pe el.
Când l-am văzut, am vrut să renunț.
— Nimeni nu o să creadă că un bărbat ca dumneavoastră ar fi cu o femeie ca mine.
Tudor m-a privit câteva secunde.
— Dumneavoastră chiar credeți tot ce v-a spus fostul soț?
Nu am răspuns.
— Atunci astăzi nu mergem doar la o petrecere. Astăzi mergem să vă luați înapoi respectul pentru propria persoană.
Cuvintele lui au rămas cu mine tot drumul.
La piscina din Floreasca, petrecerea era în toi.
Copiii alergau prin jurul apei, iar Mariana ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg.
Câteva minute mai târziu au apărut și Răzvan cu Larisa.
Când ne-a văzut împreună, Răzvan a început să râdă.
— El? Iubitul tău? Andreea, pe cine crezi că păcălești? L-ai plătit să vină cu tine!
Mai mulți invitați s-au întors spre noi.
Mi-am plecat privirea.
Dar Tudor nu s-a clintit.
Mi-a strâns mâna și mi-a șoptit:
— Priviți înainte.
Apoi a cerut să fie oprită muzica.
Toată lumea a tăcut.
— Am fost angajat astăzi să joc rolul iubitului Andreei, a spus el cu voce tare.
Am simțit că mi se taie picioarele.
Răzvan a început să zâmbească satisfăcut.
— Vedeți? Exact cum am spus!
Tudor a ridicat mâna.
— Dar înainte să râdeți, vreau să vă spun ceva.
S-a întors spre Răzvan.
— Dumneavoastră ați crezut că o femeie valorează doar cât arată în costum de baie. Ați uitat să spuneți tuturor că femeia pe care o ironizați este aceea care v-a crescut copiii, v-a fost alături cincisprezece ani și a renunțat la propriile visuri pentru familia dumneavoastră.
În jur s-a făcut liniște.
— Astăzi am petrecut doar câteva ore cu Andreea. Au fost suficiente ca să văd un om bun, inteligent și o mamă extraordinară. Dacă dumneavoastră n-ați fost capabil să vedeți asta în cincisprezece ani, problema nu este la ea.
Răzvan nu mai zâmbea.
Tudor a continuat:
— Iar dumneavoastră, domnișoară…
S-a întors spre Larisa.
— Dacă un bărbat își umilește soția pentru felul în care arată, să nu fiți atât de sigură că într-o zi nu va face același lucru și cu dumneavoastră.
Larisa a rămas fără cuvinte.
Mariana s-a ridicat de la masă.
S-a apropiat de mine, m-a luat în brațe și a spus suficient de tare încât să audă toți:
— Îmi este rușine pentru ce a făcut fiul meu. Tu ai fost întotdeauna o femeie minunată.
Răzvan încerca să spună ceva, dar nimeni nu-l mai asculta.
Larisa și-a luat geanta și a plecat nervoasă, fără să privească în urmă.
Răzvan a rămas singur lângă piscină.
După petrecere, l-am condus pe Tudor la mașină.
I-am întins plicul cu banii.
L-a împins înapoi spre mine.
— Nu îi vreau.
— Dar asta a fost înțelegerea.
— Nu mai este.
— De ce?
A zâmbit.
— Pentru că astăzi nu am jucat teatru. Doar am spus adevărul.
Am rămas câteva clipe fără să vorbesc.
— Pot să vă invit eu la o cafea? a întrebat el.
— De data aceasta… fără contract?
A început să râdă.
— Exact fără contract.
Am acceptat.
Astăzi, la doi ani de atunci, Tudor nu mai este actorul pe care l-am angajat pentru câteva ore.
Este soțul meu.
Iar de fiecare dată când mă privesc în oglindă și observ aceleași vergeturi și aceeași cicatrice, îmi amintesc ce mi-a spus în ziua în care ne-am cunoscut:
— Omul potrivit nu vede defectele pe care altcineva le folosește ca să te rănească. Vede povestea din spatele lor și te iubește și mai mult pentru ea.
Abia atunci am înțeles că nu corpul meu fusese vreodată problema.
Ci omul care nu mai era capabil să vadă frumusețea din el.
