Redactia.ro
Home » Monden » Angela Similea i-a făcut o surpriză emoționantă lui Cătălin Botezatu, chiar de ziua lui. Creatorul de modă a izbucnit în lacrimi

Angela Similea i-a făcut o surpriză emoționantă lui Cătălin Botezatu, chiar de ziua lui. Creatorul de modă a izbucnit în lacrimi

Cătălin Botezatu este cunoscut drept unul dintre cei mai eleganți bărbați din România, o personalitate respectată în industria modei și o fire foarte sensibilă. Astăzi împlinește frumoasa vârstă de 55 de ani și cu această ocazie a avut parte de o surpriză emoționantă din partea Angelei Similea. Rămas fără cuvinte, creatorul de modă abia și-a putut abține lacrimile.

Cătălin Botezatu a fost invitat de ziua sa de naștere la „Teo Show”, acolo unde a avut parte de o surpriză la care nu s-ar fi așteptat vreodată. Una dintre cele mai apreciate cântărețe din țara noastră, Angela Similea, a ținut să-și exprime aprecierea publică pentru el, iar reacția lui a fost una pe măsură.

Cei doi au avut șansa să colaboreze pe plan profesional, însă Cătălin a recunoscut că a iubit-o pe doamna Similea cu mult înainte să aibă șansa să o cunoască personal. A considerat-o mereu un simbol al eleganței și al talentului muzical, iar șansa să lucreze alături de ea a fost un moment extraordinar pentru el.

„Eu eram mic și o idolatrizam datorită vocii și a ținutelor. Nu am cuvinte să spun. În timp am avut șansa și onoarea sa fac videoclipuri. Am făcut rochiile acestei dive pentru mine era ceva dumnezeiesc și așa va rămâne”, a declarat impresionat Botezatu.

Angela Similea i-a făcut o surpriză emoționantă lui Cătălin Botezatu, chiar de ziua lui

În aceeași măsură, Angela Similea a simțit să-l onoreze pe Cătălin Botezatu pentru eforturile sale. A câștigat un festival prestigios din țara noastră purtând una dintre creațiile sale, iar amintirea momentului a rămas bine întipărită în memoria artistei.

Chiar și acum, după mulți ani, doamna Similea îl poartă în suflet pe cel care i-a realizat una dintre rochiile cele mai speciale ale carierei sale. Cu ocazia zilei de naștere a creatorului de modă, a ținut să-i aducă câteva cuvinte de laudă și să-și prezinte respectul pentru el.

Artista îl apreciază pentru eforturile sale profesionale, dar și pentru numeroasele sacrificii pe care le-a făcut pentru carieră. I-a făcut o urare emoționantă, iar Cătălin a avut o reacție pe măsură.

„Cu una dintre ținutele pe care mi le-ai creat tu pentru Mamaia, eu am câștigat cu „Să mor de dragoste rănită”, sufletul tuturor românilor, declarând-o melodia secolului. Am dat mâna atunci , eu am fost mereu impresionată de talentul tău și nu numai, pentru că mulți au talent, dar nu știu cum să-l folosească. Tu ai fost orientat de mic, ai știut să folosești darurile cerești, Dumnezeu ți-a fost alături, e adevărat că ai plătit cu sănătatea ta, dar omul care lucrează cu credință și cu dăruire nu poate  să nu plătească într-un fel, și, pentru că nu vorbesc din cărți, știu câtă jertă se face pentru a-ți duce profesia la înălțimile pe care tu simți că o poți duce. Eu îți doresc pentru ziua ta, un singur lucru care să facă media tuturor celorlalte daruri.” a declarat cu emoție Angela Similea.

Creatorul de modă a izbucnit în lacrimi

Rămas fără cuvinte, Cătălin Botezatu a putut cu greu să-și stăpânească lacrimile. A plâns în platoul de filmare al emisiunii „Teo Show”, reușind să articuleze câteva cuvinte în cinstea Angelei Similea. A ținut să-i mulțumească pentru urare, dar și pentru cuvintele deosebite pe care le-a rostit despre el.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: