Redactia.ro

ANM anunță ninsori abundente în România. Care sunt zonele vizate

GALERIE FOTO (2) Cum va fi vremea pe 25 și 26 decembrie 2020

ANM anunță ninsori abundente în România. Care sunt zonele vizate. Meteorologii au transmis că iarna se va întoarce în România în următoarea perioadă.

ANM anunță ninsori abundente în România. Care sunt zonele vizate

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, se vor anunța precipitații abundente sub formă de ninsoare în următoarele zile.

Ninsorile abundente și frigul va acoperi întreaga Românie, iar temperaturi extrem de scăzute se vor înregistra în nordul și centrul țării. În zonele montane și submontane vor predomina precipitații sub formă de ninsoare.

Județele unde s-au înregistrat ninsori sunt Suceava, Sibiu, Brașov, Piata Neamț și Miercurea Ciuc.

Zonele din ţară unde se vor înregistra ploi însemnate cantitativ sunt: Piteşti, Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Turnu Severin şi Târgu Jiu. Temperaturile în Bucureşti, joi, nu vor depăşi 10 grade Celsius.

În Capitală, ploile se vor opri vineri, iar temperaturile nu vor fi mai mari de 10 grade Celsius. Specialiștii precizează că vrema se va încălzi începând de marți, când vor fi temperaturi de peste 15 grade Celsius.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: