Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Matei Balș” Adrian Streinu Cercel a anunţat ce se întâmplă cu românii care muncesc în Italia şi care vor să vină acasă de Paşte, în contextul epidemiei de coronavirus care a lovit peninsula.
„Dacă nu au o nevoie anume să vină, să nu vină, dacă trebuie să vină în mod obligatoriu să ia în calcul că ar putea fi izolați la domiciliu. Dacă vin din anumite arii în ajun de Paște, s-ar putea să aibă o surpriză, în funcție de evoluția contextului epidemiologic, să fie puși în izolare la domiciliu sau chiar în carantină instituționalizată dacă vin din zone unde există în circulație acest virus. Deci, e văzând și făcând”, a declarat profesorul Streinu Cercel la Medika Tv.
Pe de altă parte, managerul Institutului Balș a declarat că autoritățile române sunt pregătite să facă față valului de români din Italia care ar putea veni acasă de Paște, iar controlul și adoptarea măsurilor necesare în cazul lor se vor face „cu calm” și rigurozitate.
Vor fi nevoiți să stea în carantină
„Evident că dacă vor să vină acasă nu-i poți opri, dar s-ar putea să nu stea acasă cu cei dragi de Paște, ci să stea în în carantină sau în izolare la domiciliu, fără contact cu cei din interior. Dacă cineva își imaginează că nu avem acces la toate datele se înșeală, nu mai e nimic secret în această lume, în condiții speciale avem acces la toate datele, e o problemă de sănătate publică la nivel global”, a mai spus profesorul Adrian Streinu Cercel.
Cetățenii care vin în România și intră în carantină instituționalizată, timp de 14 zile, imediat după revenirea în țară sunt cei care au călătorit în următoarele zone: Regiunea Lombardia, Italia, orașele: Codogno, Castiglione d’Adda, Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo, San Fiorano.
Al cincilea caz de coronavirus în România
România are cinci bolnavi diagnosticați cu COVID 19. Al cincilea caz de coronavirus a fost confirmat miercuri, au anunțat autoritățile. Este vorba despre unul dintre contacții bărbatului de 47 de ani, din Timișoara, care a fost depistat pozitiv în cursul zilei de ieri. Mai precis, este nepotul acestuia în vârstă de 16 ani.
Conform primelor informații din partea DSP Timiș, tânărul este asimptomatic, afebril. S-a solicitat transportul cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.
De asemenea, rezultatele de astăzi ale probelor luate de la bărbatul de 47 de ani sunt negative și urmează conform procedurii un nou test la distanță de 24 de ore față de ultimul realizat”.